Imagini ale Nevredniciei
Jeshua prin Pamela Kribbe
Dragi prieteni, eu sunt Jeshua. Vin să vă reamintesc cine sunteți, puterea și măreția voastră. Voi sunteți o sursă inepuizabilă de Lumină care se reîmprospătează în mod continuu, care crește și se expansionează; o curgere exuberantă de energie divină. Vreau să vă infuzez cu această energie și vă rog să-i permiteți acestei energii să curgă pe deplin în mintea voastră, în corpul vostru, în întreaga voastră viață astfel încât energia sufletului vostru să se poată exprima pe sine aici pe Pământ.
Apelez la voi să dați drumul imaginilor vechi și false ale nevredniciei. Vreau să vă vorbesc astăzi despre stima de sine și împuternicirea de sine, despre îndrăzneala de a vă ridica și a crede în focul pe care îl purtați în voi. Acest foc este Lumina voastră; el vrea să ardă și să strălucească aici și acum. Dar fiecare dintre voi a acumulat atât de multe informații false despre cine sunteți și cine ar trebui să fiți, încât s-a produs o slăbire a puterii voastre spirituale și a originalității, unicității voastre. În acest moment în evoluția omenirii sunt eliberate noi forțe spirituale, iar acest lucru se poate întâmpla în totalitate și cu adevărat numai prin oamenii care trăiesc acum pe Pământ. Un nou timp și o nouă energie se naște acum prin voi și acest lucru poate avea loc într-un mod adânc înrădăcinat numai dacă vă îmbrățișați în totalitate propria voastră vrednicie.
Atât femeile cât și bărbații au fost induși în eroare de către societate prin tradițiile și prin procesele sale educaționale, astfel încât imaginile păcatului, rușinii și vinovăției continuă să se agațe și să trăiască în voi toți. Viața este înfățișată ca o luptă pentru a vă afirma și o luptă pentru supraviețuire. În această tradiție, o formă foarte limitată a energiei masculine este considerată ca fiind necesară în viață, iar această poziție se bazează în esență pe o fundație instabilă a fricii și a nevoii de control. Această formă a energiei masculine a dominat timp de secole și spiritualitatea. Spiritualitatea creștină a devenit masculin dominată prin biserică, și astfel și-a pierdut legătura cu originea sa. Voi sunteți aici pentru a reconecta energia Christică cu originea sa, pentru a reînvia inima vie a acesteia în voi înșivă, pentru a o aduce și a o transmite și altora.
Eu vă recunosc ca pe frații și surorile mele. Îmi sunteți atât de dragi și ceea ce mă întristează cel mai mult este să văd cum vă dezapreciați și discreditați pe voi înșivă; cât de demoralizați vă simțiți în legătură cu cine sunteți voi. Imaginile păcatului, rușinii și vinovăției vă amăgesc pe toți. Haideți să ne uităm la modul în care aceste imagini joacă un rol în viața bărbaților cât și a femeilor. În bărbați, aceste imagini sunt imprimate în ei în perioada educației lor timpurii prin accentul pus pe performanță și competiție și pe a vă diferenția de alții; pe a fi capabili să stați pe picioarele voastre și a fi tenace și a vă arăta masculinitatea. Sensibilitatea și calitățile feminine, cum ar fi capacitatea de a vă conecta și empatiza cu ceilalți, sunt respinse ca fiind efeminate, ca fiind caracteristici care nu aparțin unui bărbat. La femei accentul se pune pe neafirmarea de sine, ci mai degrabă pe empatia cu alții și pe a fi pregătite să-i servească pe alții; grija față de alții, calitatea dăruirii sunt accentuate.
Aceste două modele de roluri mai afectează încă psihicul masculin și feminin și prezintă imagini false. Se presupune că o femeie trebuie să-și găsească adevărata valoare în dăruirea ei însăși, a empatiei și a grijii ei față de alții. Prin urmare, ea trebuie să-și piardă propria putere și capacitatea de a sta dreaptă, de a lua poziție și a se poziționa pe ea însăși în mod clar în lume. Dar numai într-o femeie care își declară autonomia, libertatea și independența în lume, energia feminină poate curge cu adevărata sa putere. Dacă fundația autonomiei lipsește, femeile devin slabe și nu își asumă acea poziție și putere în lume care ar trebui să le aparțină. Modelul rolului tradițional pentru femei le acoperă mintea ascuțită și spiritul de aventură.
La bărbați este invers, pe parcursul educării lor ei sunt adeseori îndepărtați de inima lor, de sensibilitatea lor și de nevoia lor de a fi grijulii, de a iubi și a proteja. Ei trebuie să se distingă și sunt forțați într-o inevitabilă singurătate, izolare și în sentimentul de a fi pierduți, lucru ce îi separă de întreg. Uneori ei chiar își pierd sensibilitatea și nu îndrăznesc să se deschidă curgerii emoțiilor, sentimentelor și iubirii care este cu siguranță prezentă în inimile lor.
În sufletul masculin există dorința de a întrupa și natura feminină care este deja o parte intrinsecă a sufletului lor, dar bărbații tind să proiecteze această dorință în afara lor înșiși asupra femeilor. De asemenea, și femeile tind să-și proiecteze dorința de putere și discernământul asupra bărbaților. Dar dacă ambele sexe nu pot găsi aceste calități în ele însele, atunci între bărbați și femei își face apariția o relație dureroasă. Simt nevoia unul de celălalt, dar în același timp există un conflict pentru că dependența nu este niciodată o bază bună pentru o relație cu adevărat plină de iubire. Fiecare sex are nevoie să stabilească o legătură interioară cu propriile sale puteri masculine și feminine. Aceste energii sunt nedespărțite, ele sunt ca o spirală care este înfășurată în jurul ei însăși. Doar împreună pot crește și înflori.
Ce se întâmplă cu stima de sine a bărbaților și a femeilor atunci când trebuie să trăiască în ceea ce este de fapt unul dintre stereotipurile unidimensionale ale masculinității sau feminității? Bărbatul dezvoltă adeseori o personalitate sau un ego fals pe care trebuie să le prezinte lumii pentru că simte că așa trebuie să se prezinte pe el însuși, trebuie să se manifeste și să fie un om de acțiune. Și femeia la rândul ei dezvoltă o personalitate pentru că trebuie să fie fermecătoare, drăguță, utilă și plină de dăruire. Când ambele sexe încearcă să-și arate cealaltă față a lor, în ei apar de obicei sentimente de vinovăție, rușine, de a nu fi suficient de buni sau tocmai opusul lor: importanța de sine sau aroganța. Uitați-vă, de exemplu, la ura din istoria voastră ca reacție la homosexualitate. Bărbații care și-au arătat în mod explicit aspectul feminin și s-au bucurat să facă acest lucru, au fost considerați simbol al depravării. Limitele care se presupuneau a rămâne intacte au fost depășite. De ce acest lucru? Aparent a fost necesar ca bărbații și femeile să fie puși în cutii strâmte pentru a le suprima adevărata putere spirituală și tăria lor unică, pentru că aceste stereotipuri au fost stabilite și acționate pe fundalul energiei dominării și puterii.
Cu toții ați avut de-a face cu aceste energii ale suprimării, uneori ca victimă și alteori ca agresor, pentru ca să vă puteți întreba de ce s-a dezvoltat această atitudine. Puteți privi situația în acest fel: aventura creatoare pe Pământ, întregul cerc de vieți și chiar mai multe vieți, este un proces de creștere. Este o călătorie lungă în care voi ați experimentat extremele a ceea ce ați putea numi ”dualitate” în lumea formei: lumină și întuneric, conectare și separare, masculin și feminin. Ați călătorit departe de Acasă și acest lucru nu este lipsit de sens. Această experiență are o mare valoare și aduce o profundă bogăție în fiecare suflet care participă la ea. Dar mai înseamnă și că ați coborât în tărâmurile fricii, dezolării și uitării adevăratului vostru sine. Eu sunt aici pentru a vă reaminti cine sunteți voi în această coborâre în întuneric și în experimentarea ambelor aspecte ale energiilor puterii și dominării: victimă și agresor.
Acum este un timp în ciclul vieții pe Pământ în care este momentul să vă întoarceți la un mai mare echilibru, așa că vă invit să vă amintiți cine sunteți. Voi ați venit dintr-o sursă inepuizabilă de Lumină, o Lumină care este plină de pace, dar curge și este dinamică și care experimentează și explorează. Nu a existat nici un dumnezeu omniscient, nici un conducător dominator care să vă determine viața, ci o curgere complet liberă de Lumină care se revelează pe sine atât în energiile masculine cât și în cele feminine și în diferite forme care se îmbină toate împreună atât de frumos. Simțiți din nou legătura originală dintre energii, dansul femininului și masculinului.
Puterea feminină are legătură cu conexiunea și unificarea, ea aduce energiile împreună. Energia feminină se deschide din inimă spre exterior și primește cu iubire și blândețe tandră. Într-un fel, energia feminină poartă universul. Ea este sursa conectivității, a Unimii. Simțiți puterea acestei energii. Ea este prezentă în toată diversitatea pe care o vedeți în jurul vostru: oameni, animale, plante. Prin tot ceea ce curge Unul: mama, zeița, energia conectării și unificării.
Puterea masculină are legătură cu diferențele și este creatoare într-un mod diferit, ea crează individualități. În sufletul vostru voi sunteți conectați unii cu ceilalți, dar, totuși, ca ființă individuală sunteți distincți, diferiți, unici – unul de un fel. În întregul univers imens nu mai există nimic și nimeni care să fie exact ca voi. Ce miracol! Puteți, pe lângă experimentarea voastră ca fiind în Unul, sursa din care veniți, să vă dați voie vouă înșivă să fiți ”altceva/altcineva”, magia complet unică de a fi voi? Simțiți-o, chiar dacă nu o puteți exprima în cuvinte – acesta este ”voi”-ul din voi. Aceasta este puterea creatoare a energiei masculine.
Cea mai mare bucurie în creație este atunci când Unul se întâlnește pe sine prin Celălalt. Dacă trăiți într-un corp bărbătesc vă puteți minuna de o femeie, de aspectul ei exterior, de frumusețea ei, de accesul pe care ea îl are la anumite energii, de forțele unificatoare din ea. Ca femeie, vă puteți minuna și bucura de un bărbat: de corpul său, de puterea sa, de protectivitatea care poate emana din el. Jocul dintre masculin și feminin devine o bucurie și o sursă de creativitate atunci când ambele sexe își îmbrățișează în mod natural propria putere și valoare. Ambele fac parte din aceiași O Lumină, etern conectate unul cu celălalt. Totuși, în același timp, există acea diferență care face totul interesant și aventuros; o călătorie de descoperire plină de experiențe potențiale care vă aprofundează și îmbogățesc. Aceasta este promisiunea jocului dintre masculin și feminin.
Astăzi vorbim în special despre energia masculină și vreau să vă spun ceva mai multe despre ea. În modul vostru tradițional de gândire spirituală, adeseori ego-ul este prezentat ca ceva rău ce este nevoie să fie transcens. Desigur, în trecut ascensiunea la ceruri a fost văzută ca fiind idealul adevăratei spiritualități. Dar ce este adevărata spiritualitate? Nu este numai conexiunea, comuniunea, unitatea care este centrală pentru spiritualitate, ci este și capacitatea de a vă distinge puterile voastre unice de a fi un ”Eu”. Faptul de a da voie puterilor voastre unice să curgă și să prospere este la fel de important ca și conectarea și acest lucru oferă o formă de manifestare, pământească, Luminii sufletului vostru. În special pentru această putere distinctivă aveți nevoie de un ego. Dar prin asta nu vreau să spun acel ego care a fost reprezentat de tradiția masculină. Nu este vorba de un ego dur și îndârjit care vrea să se distingă pe seama tuturor, care dorește să acumuleze putere, care vrea să-și exercite puterea asupra altora sau asupra vieții. Această viziune în sine este o imagine falsă a ceea ce este ego-ul. În forma sa adevărată, ego-ul este un punct de concentrare, o prismă pentru esențialul vostru Eu, puterea voastră unică. Este nevoie să existe și este o parte foarte specială și de neînlocuit a creației, ca o piesă de puzzle care va face parte din întregul mai mare.
Îmbrățișați acea putere! Spuneți-i ”da”. Răspundeți cu bucurie la ceea ce sunteți; sunteți de neînlocuit. Când vă ridicați în adevărata voastră putere, nu aveți nevoie să vă transcendeți ego-ul, personalitatea și să le lăsați în urmă, nu trebuie să negați nimic în voi înșivă. Dimpotrivă, deveniți cine sunteți cu adevărat. Lumina sufletului vostru coboară deplin în toate celulele voastre, în corpul vostru, în întreaga voastră umanitate. Tot ceea ce vă aparține este iluminat de acea Lumină. Apoi, vă spuneți ”da” vouă înșivă – întregul vostru caracter uman este permis să fie – și sinele vostru unic curge în tot ceea ce sunteți și faceți. Nu mai aveți nevoie să vă ascundeți caracterul uman; nu mai sunteți rușinați de el.
Imaginați-vă cum Lumina strălucește cu putere din sursa sa prin voi. Lăsați ca Lumina să curgă prin chakra voastră coroană și apoi prin întreaga voastră ființă. Este o Lumină albă, universală, iubitoare și blândă. Ea curge prin întreaga viață și prin voi. Curgând prin voi Lumina capătă o radianță unică, o nuanță specială, un sunet diferit. Priviți în voi pentru un moment și poate că puteți vedea anumite culori, auzi anumite tonuri sau avea un anumit sentiment. Apoi simțiți adânc în voi ”Acesta/aceasta sunt eu; acesta este misterul meu.” Sunteți aici pentru a primi acest mister și nimeni altcineva nu poate face acest lucru, numai voi. Lăsați-l să curgă prin corpul vostru, prin pântecele, picioarele și tălpile voastre. Aceasta este integrarea, fuziunea masculinului și femininului din voi.
Simțiți-vă bineveniți pe Pământ și bucurați-vă de cine sunteți. Nu vă fie rușine și nu vă simțiți vinovați. Dați drumul vechilor imagini ale păcatului. Ele nu servesc nimănui, nici vouă și nici lumii. Lăsați focul să ardă și lăsați Lumina să strălucească! Aceasta este cea mai profundă dorință a mea, iar cea mai profundă dorință a mea pentru voi este ca voi să vă ridicați în propria voastră putere, pe propriile voastre picioare. Lăsați ca sămânța energiei Christice să înflorească în voi și să nu depindeți de nimeni altcineva. Vă salut pe toți, în egalitate și cu profundă bucurie.
Jeshua
© Pamela Kribbe