De Gerrit Gielen

Care este scopul vieții noastre? Este o întrebare pe care mulți oameni și-o pun. Dacă o abordăm din punct de vedere biologic, răspunsul este simplu: să rămânem în viață și să ne reproducem. Este vorba doar despre supraviețuirea speciei sau chiar mai materialist: de supraviețuirea propriilor noastre gene. Voi sunteți corpul vostru, iar corpul vostru este doar un vehicul care se asigură că genele voastre se reproduc. Religia ne învață, desigur, ceva complet diferit. Că Dumnezeu ne-a creat și că noi suntem aici ca să-l slujim pe Dumnezeu.

Ambele puncte de vedere au în comun faptul că este ceva în afara noastră care ne definește scopul. Noi nu avem, în principiu, nimic de spus în această chestiune. Până de curând așa a și fost în viața de zi cu zi. Oamenii, în general, au avut prea puține de spus în ceea ce privește viața lor. Fetele se presupunea că trebuie să-și ajute mamele, nu erau încurajate să învețe nimic, ci mai degrabă să se mărite, să stea acasă și să crească o grămadă de copii. Băieții trebuiau să ia parte la munca fizică grea sau să devină soldați. Se aștepta ca ei să se supună ordinelor și să nu gândească pentru ei înșiși; în trecut conducătorii așteptau supunere totală.

Totuși, toate acestea nu înseamnă ceea ce eu vreau să spun prin ”Găsirea scopului vieții”. Prin asta eu înțeleg un scop care este important pentru mine însumi – nu pentru altcineva sau altceva.

Asta ridică în mod firesc întrebarea: dacă presupun că viața mea este importantă pentru mine, ce îmi spune acest lucru despre mine? Ce fel de ființă ar trebui să fiu pentru ca viața mea să poată avea importanță pentru mine?

Acum, când creez sau construiesc ceva – să spunem un scaun, de exemplu – eu sunt cel care definește scopul scaunului. În acest caz, vreau să stau pe el. Prin urmare, se poate spune că atunci când am un creator, nu am un scop al meu. Viața mea poate avea un scop pentru mine numai atunci când eu sunt propriul meu creator, atunci când eu îmi creez propria mea viață.

Acest lucru înseamnă că o parte din mine trebuie să existe dincolo de spațiu-timp. Dacă originea mea se află doar în spațiu-timp, eu nu pot fi propriul meu creator. În acest caz va trebui să concluzionăm că a existat ceva mai bătrân decât mine care m-a creat. Astfel, dacă întrebarea ”Care este scopul vieții mele?” este să aibă vreun înțeles, trebuie să existe două părți ale mele: partea creator, care există dincolo de spațiu-timp, și personalitatea mea pământească, care există în spațiu-timp. Ambele sunt eu: marele eu și micul eu. Micul meu eu nu trăiește numai pe Pământ, el trăiește și în marele eu și toate experiențele sale fac parte din marele eu.

Scopul vieții mele este cunoscut de marele eu: el este partea care m-a creat și ceea ce eu fac aici este important pentru el. Așa că, dacă eu – micul eu – vreau să știu care este scopul vieții mele, primul pas pe care trebuie să-l fac este să devin conștient de marele eu.

Fără să-l recunosc pe marele eu, întrebarea nu are sens. Aș afirma chiar că fără marele eu, nu am putea ca nici măcar să punem această întrebare, ne-am supune pur și simplu regulilor exterioare. Am fi ființe fără o lume interioară, fără psihic, oarecum ca computerele.

Faptul că suntem în stare să punem această întrebare este un semn că suntem într-o anumită măsură în contact cu marele eu – mai tradițional vorbind: sufletul nostru.

Devenind conștienți de marele eu

Unde ar trebui să ne uităm pentru a-l găsi pe marele eu? Desigur, nu în lumea exterioară, ci undeva în interior. Aici se află trei obstacole importante. Primul este că nu suntem obișnuiți să ne întoarcem atenția spre interior pentru a căuta răspunsuri. De fapt, nu suntem deloc obișnuiți să privim în interior, de obicei ne menținem această atenție doar pentru câteva secunde și apoi începem să ne gândim la ceva din afara noastră; adeseori una dintre multele probleme cu care ne confruntăm în viața de zi cu zi.

Al doilea obstacol este unul psihologic: credem că suntem neînsemnați, că avem o mică importanță sau chiar deloc. Nu putem concepe că în noi există ceva măreț, ceva etern.

Și cel de-al treilea obstacol este tot unul psihologic: credem că suntem răi sau nevrednici. Desigur, facem în așa fel încât să ascundem acest lucru de lumea exterioară, dar dacă există ceva care este marele eu în mine, atunci el (scriu el, dar poate fi, desigur, și o ea) trebuie să fie conștient de acest lucru și, prin urmare, furios: sunt un eșec. Așa că este mai bine să nu intru în contact cu marele eu, deoarece el/ea mă va face să mă simt chiar mai rău în ceea ce mă privește pe mine.

Cum depășim aceste obstacole?

Primul pas este să intrăm în interior, să ne focalizăm pe lumea noastră interioară. Când oamenii fac acest lucru, ei adeseori încearcă să nu gândească, însă acest lucru este foarte greu de făcut pentru mai mult de câteva secunde. Așa că oamenii încep să se gândească la problemele lor. Soluția la această problemă este destul de evidentă. În lumea voastră interioară există întotdeauna lucruri care vă solicită atenția, de obicei sunt sentimente cum ar fi furia sau tristețea, sau probabil o tensiune undeva în corpul vostru, sau chiar durere. Motivul principal pentru care oamenii găsesc că este atât de greu să mediteze este că ei cred că trebuie să-și țină mintea departe de lucrurile care le atrag atenția. Cu toate acestea, noi ne putem găsi pacea interioară numai atunci când, în loc să considerăm aceste lucruri ca nedorite sau negative, le prețuim. Ele sunt importante pentru că sunt o parte din voi, ele conțin mesaje importante pentru voi. Ele vă solicită atenția cu un anumit motiv.

Dacă, de exemplu, simțiți furie undeva în voi, imaginați-vă în acel loc un copil furios. Pur și simplu folosiți-vă imaginația. Imaginația este un instrument puternic care ne ajută să ne contactăm propria noastră lume interioară. Oamenii de multe ori resping imaginația ca pe ceva ce nu este real și fără o valoare reală. Dar, pentru o clipă, luați în considerare asta: toate marile opere de artă, toată literatura umană, toate aceste lucruri au răsărit din imaginația umană. Imaginația voastră este întotdeauna foarte personală, este unică și întotdeauna vă spune ceva despre voi înșivă.

Așa că, folosiți-vă imaginația pentru a intra în contact cu acest copil. Ascultați acest copil, fiți deschiși și iubitori cu el. Acest copil este o parte din voi, poate o parte a voastră pe care ați neglijat-o multă vreme, poate o parte a voastră care poartă un mesaj important.

Dacă ne dăm voie să facem acest lucru, dacă ne vedem toate aceste părți ale noastre fără nici o judecată, dacă ne acceptăm și poate chiar ne iubim toate aceste părți ale noastre, atunci devenim observatorii micului nostru sine: personalitatea noastră. Și atunci ceva frumos se poate întâmpla: prin faptul de a deveni observatori, noi putem intra în contact cu sinele nostru mai mare: sufletul nostru.

Conștientizarea lucrurilor care vă blochează energia sufletului

Sinele noastre mai mici sunt pline de idei, gânduri și sentimente care apar ca reacție la lumea exterioară. Deoarece cele mai multe idei din lumea exterioară se bazează pe frică, aceste idei blochează energia sufletului nostru, care este o energie bazată pe iubire. Unele dintre aceste idei par atât de evidente încât cu greu ne putem imagina că ele ar putea fi greșite.

Care sunt aceste idei?

În primul rând reacționăm la energiile bazate pe frică ale societății. Simțim că nu ne potrivim, că suntem diferiți. Și tragem concluzia că este ceva greșit cu noi. Că este nevoie să ne schimbăm sau să creștem. Ca rezultat, trăim într-o stare de permanentă judecată de sine.

Condamnându-ne și suprimându-ne în mod constant, îndepărtăm de noi energia sufletului nostru. Consecința este că începem să simțim lipsa de iubire. Începem să credem că nu suntem iubiți. Și așa începe marea căutare a iubirii. Credem că lumea în ansamblul ei este indiferentă față de noi și că trebuie să muncim din greu pentru a câștiga puțină iubire de la altcineva.

Împreună cu aceste idei vine sentimentul de neputință. Învățăm să credem că nu avem nici un control asupra vieților noastre. Alți oameni sunt la putere, nu noi. Învățăm că totul este separat. Suntem despărțiți de alți oameni prin ziduri sau granițe. Suntem separați de stele și alte planete de un spațiu imens.

Practic, sunt patru frici imense pe care le interiorizăm.

– Frica de lipsă în general, și de iubire în special

– Frica de neputință

– Frica de separare

– Frica de a fi rău sau lipsit de valoare

Pentru a depăși aceste iluzii, trebuie ca mai întâi să le conștientizăm. Putem face acest lucru îmbrățișând una câte una următoarele idei opuse:

– Eu sunt o sursă de iubire și abundență

– Eu sunt un creator puternic

– Eu sunt una cu universul

– Eu sunt bun

Când îmbrățișați unul din aceste gânduri, de exemplu ”Eu sunt o sursă de iubire” este posibil să simțiți imediat o rezistență. Cel mai probabil este să apară un gând care respinge în mod direct ideea, fără nici o întrebare. Acum folosiți-vă imaginația. Imaginați-vă că undeva în interiorul vostru se află o persoană care se pronunță asupra acestui gând de respingere, spunând de exemplu că ideea că voi sunteți o sursă de iubire este ridicolă.

Acordați-vă timp pentru a studia această persoană. De unde vine. Este foarte probabil să fie o voce din trecutul vostru, poate că unul dintre părinții voștri. Dar pe măsură ce începeți să vă gândiți la asta, vă veți da seama că este o voce exterioară. Vocea nu vine din interior, ea nu vă aparține vouă. Cu toate acestea, lucrurile pe care această voce sceptică vi le spune pot fi adevărate sau pot fi false. Probabil că în voi există îndoială. Fiți raționali în ceea ce privește această îndoială: din moment ce este acolo, atunci este logic să-i dați posibilității pozitive o șansă.

Așa că îmbrățișați gândul ”Eu sunt iubire” și repetați-l de câteva ori pe zi. La urma urmei, ați repetat de atât de multe ori gânduri negative de-a lungul vieții voastre. De ce să nu le dați și gândurilor pozitive o mică șansă? Cum simțiți asta?

De fiecare dată când repetați unul din aceste gânduri pozitive, acordați atenție reacției negative din interiorul vostru. Studiați-o folosindu-vă imaginația. Probabil că treptat veți ajunge la concluzia că toate aceste gânduri negative își au rădăcinile în fricile societății din jurul vostru, pe care voi le-ați integrat ca fiind ale voastre proprii. Cu cât mai conștienți deveniți de acest lucru, cu atât mai mult veți în stare să dați drumul tuturor gândurilor și ideilor voastre bazate pe aceste frici și cu atât mai mult spațiu veți crea pentru marele eu. Crearea spațiului înseamnă să nu-l mai împingeți în spate pe marele eu, lucru care-i permite energiei sufletului vostru să înceapă să curgă în voi. Intrarea în contact cu această energie este un pas fundamental în găsirea scopului vieții voastre.

Scopul vieții voastre: exprimarea sinelui vostru

Care este scopul vieții voastre?

Desigur, el este diferit pentru fiecare dintre noi. Cu toate acestea, se poate spune că atunci când energia sufletului vostru curge liberă în lume, când vă exprimați cel mai autentic, adevărat sine al vostru în lume, v-ați găsit scopul vieții. Pentru oamenii care fac deja acest lucru, această întrebare a dispărut pur și simplu; ei îl simt, îl cunosc. Ei sunt ca niște copii fericiți care se joacă în lumina soarelui, bucurându-se de viață și trăind momentul. Marile întrebări nu mai înseamnă atât de mult pentru ei, deoarece marile întrebări sunt adeseori un semn de nefericire. Cineva care este cu adevărat fericit, de obicei nu se întreabă ”De ce sunt aici? Care este scopul meu?” Faptul de a fi fericit este în sine un răspuns la aceste întrebări.

Totuși, mulți oameni sunt nefericiți și pun aceste întrebări. De ce? Răspunsul este simplu: nu suntem bineveniți în această lume. Energiile bazate pe frică ale societăților noastre sunt de așa natură încât suprimă energia marelui eu. Lumea vrea ca noi să fim neînsemnați, vrea ca noi să ne conformăm și să ne supunem. Ele îl vor doar pe micul eu, nu și pe marele eu. În timpul copilăriei noi interiorizăm aceste idei ale lumii și făcând acest lucru, și noi îl respingem pe marele eu. Ca rezultat, nu se simțim cu adevărat fericiți și începem să ne punem marile întrebări.

De obicei, când punem întrebarea ”Care este scopul vieții mele?” o punem dintr-un anumit punct de vedere: chiar faptul că punem întrebarea înseamnă că nu cunoaștem răspunsul. Credem că răspunsul se află în afara noastră. Unde? Sufletul nostru îl are; prin urmare, sufletul meu este ceva în afara mea, plutind undeva deasupra mea. Așa că, cum putem intra în legătură cu el? Cheia este acceptarea de sine. Cu cât mai mult ne acceptăm pe noi înșine, cu atât mai puțin ne judecăm și cu cât mai multă apreciere și iubire începem să simțim pentru noi înșine, cu atât mai mult întrăm în contact cu sufletul nostru.

Primul pas este să mergem în interior și să acceptăm ideea că orice găsim acolo este important, oricât de negativ ar putea să ne pară la început. Prin acceptarea cu iubire și considerație a tot ceea ce se află în noi, devenim conștienți de acest observator iubitor care îl observă pe micul eu. Acesta este marele eu: sufletul nostru.

Nu-l găsim pe marele eu căutându-l, ci prin îmbrățișarea ideilor sale și percepând modul în care marele eu ne privește: într-o totală acceptare, cu iubire necondiționată. Nu ne putem găsi niciodată sufletul pentru că sufletul nostru nu este ceva ce să se afle în afara noastră. Dar putem deveni una cu sufletul nostru – cu sinele noastre – încetând să ne identificăm cu ideile care nu aparțin tărâmului sufletului, cum ar fi vechile noastre idei bazate pe frică, și pe îmbrățișarea celor care aparțin sufletului: care sunt fără nici un echivoc bazate pe iubire.

Care este atunci scopul vieții noastre? Mai întâi să devenim conștienți de marele eu. Dar asta nu-i totul. Și micul meu eu este important. Dacă doriți să vă găsiți scopul vieții, nu vă dizolvați ego-ul – cel puțin nu complet. Pe măsură ce devenim conștienți de marele eu, noi devenim conștienți de un potențial aproape infinit.

Putem compara micul eu cu o bucată de sticlă colorată care permite trecerea numai anumitor raze de soare. Soarele este marele eu, bucata de sticlă colorată este micul eu. În această comparație, orice umbre sau pete de pe sticlă sunt fricile noastre și ideile noastre bazate pe frică. În același fel micul eu filtrează energia sufletului, lăsând ca numai anumite aspecte ale energiei sufletului să curgă în această lume.

Pentru a permite acestui filtru să funcționeze corect, sunt necesari trei pași. Mai întâi de toate, trebuie să curățăm filtrul, lucru pe care îl facem devenind conștienți de vechile noastre frici. Acest lucru este echivalent cu curățarea sticlei. În al doilea rând, trebuie să devenim conștienți de și să recunoaștem existența marelui eu. Atunci când sticla nu mai este murdară, lumina poate trece prin ea. Și, în sfârșit, este necesar să înțelegem filtrul. Ce culoare are sticla? Care parte a energiei sufletului vrea să o lase să strălucească în societate?

Dacă luați în considerare această analogie, puteți observa că atunci când punem întrebarea ”Care este scopul vieții mele?” sunt două greșeli pe care le putem face. Prima greșeală este că sticla este murdară, ceea ce o împiedică să-i permită luminii să treacă prin ea în mod corespunzător. Umbrele sau petele reprezintă gândurile și acțiunile noastre care sunt bazate pe frică. Imaginați-vă de exemplu o persoană care are frica de lipsă. Ea sau el are gânduri cum ar fi ”Doresc să fiu milionar și să devin faimos și să fiu iubit de toată lumea.”

A doua capcană sau greșeală este cea în care sticla nu este conștientă de propria sa culoare și vrea să lase să treacă toată lumina soarelui. Acest lucru este oricum imposibil. În acest caz persoana nu este suficient de conștientă de propriul ei ego și personalitate: ea se luptă să salveze și să schimbe întreaga lume, vrea să-și dăruiască iubirea tuturor. Rezultatul este în mod inevitabil dezamăgire sau chiar experiențe traumatizante.

Uitați pentru o clipă de salvarea lumii, uitați de sufletul vostru, puneți-vă la o parte toate fricile și dați drumul la ceea ce societatea vrea ca voi să faceți. Simțiți-vă ego-ul, da, simțiți-vă ego-ul. Dați-i voie ca pur și simplu să fie. Ego-ul vostru știe ce vrea cu adevărat personalitatea voastră, el înțelege culoarea filtrului care sunteți. Din momentul în care înțelegeți acest lucru veți ști care este scopul vieții voastre. Când acest lucru devine clar, puteți începe să exprimați energia sufletului vostru potrivit propriei voastre culori, potrivit propriei voastre personalități și aveți nevoie de ego-ul vostru ca să fiți în stare să faceți acest lucru. Ego-ul vostru este cel care vă permite să nu curgeți cu energiile exterioare care doresc sau încearcă să vă folosească sau domine. Aveți nevoie de ego-ul vostru pentru a conține energia sufletului vostru și asta este ceea ce-i permite personalității voastre pământești să fie împlinită.

© Gerrit Gielen