De Gerrit Gielen

Oamenii foarte senzitivi poartă o lumină, o energie frumoasă, totuși, în timpul copilăriei lor timpurii adeseori se încarcă cu multe energii întunecate și apăsătoare. Ca adulți, ei au tendința să se lupte cu acea energie. În acest articol încerc să explic ce face ca acest lucru să se întâmple și ce pot ei face în legătură cu asta.

Ne începem viețile pe Pământ ca mici copii. În această etapă timpurie nu există nici o conștientizare a ”eu”-lui, pentru că totul este ”eu”, totul îmi aparține ”mie”. Un nou născut nu a descoperit încă ce aparține lumii interioare și ce aparține lumii exterioare. Sunt experimentate tot felul de lucruri și asta include și credințele rigide și fricile părinților și ale culturii și societății din jur. Conștiința nou-născutului este ca un câmp foarte deschis. Apoi urmează o fază în care acest câmp începe să se contracte în sine. Copilul începe să dezvolte o conștiință a ceea ce este ”eu” și a ceea ce nu este ”eu”. Când vine vorba de aspectul fizic, este clar: tot ceea ce poate durea sau poate fi deplasat aparține corpului, restul nu.

Dar când vine vorba de lumea interioară, diferența nu este deloc clară. Ceea ce un copil simte și crede este încă, în mare parte, influențat de ceea ce oamenii din jurul lui simt și gândesc. Prin urmare, în această perioadă de contracție a conștiinței, multe frici și idei vechi sunt absorbite din mediul înconjurător al copilului și ele devin parte a câmpului de energie al copilului. În cele din urmă, este stabilită o graniță între lumea exterioară și lumea interioară. Personalitatea apare în existență: un amestec între energii vechi, pământești și propria energie înaltă a sufletului persoanei. Prin urmare, personalitatea noastră este un butoi plin de contradicții. Experimentăm impulsuri opuse și tensiuni interioare, iar apoi ne străduim să calmăm aceste tensiuni. O luptă interioară se va naște între vechi, ceea ce am absorbit, și nou, ceea ce suntem aici să aducem; așadar, între întuneric și lumină. Dar lupta nu este o soluție și, în cele din urmă, doar va amplifica tensiunea interioară. Vechile frici și idei nu pot fi cucerite prin luptă. Vechiul nu poate fi învins sau suprimat; el poate fi eliberat doar de lumina, iubirea și înțelegerea noastră interioară. 

Care sunt acele frici și credințe vechi pe care le absorbim fără voia noastră ca copii și care contravin impulsurilor sufletelor noastre? Ceea ce am descoperit prin practica mea este că multe dintre acestea emană din religiile noastre bazate pe frică, care descriu omenirea ca fiind rea și păcătoasă. A te distra și a te bucura de tine sunt privite ca fiind păcătoase. Doar muncitul din greu, seriozitatea și umilința sunt acceptate. Lăcomia este lucrul diavolului. Este mai binecuvântat să dai decât să primești. Nu te poți aștepta la mai mult de la viață decât să muncești din greu și să renunți la plăcere. Sexualitatea ar trebui suprimată. Dacă nu urmezi o serie de reguli prescrise, vei merge în iad. Aceste reguli includ lucruri precum apartenența la o anumită biserică, îndeplinirea de ritualuri, purtarea hainelor acceptate, etc. Pe scurt, tot felul de reguli care ne-au pus într-o cutie, într-o închisoare mentală. Dar ființele umane, mai ales copiii, nu sunt în stare să-și suprime în totalitate natura spontană și tot vor face lucrurile care le plac. Cu toate acestea, presiunea regulilor este interiorizată, iar încălcarea lor provoacă sentimente de vinovăție. Omul începe să se condamne pe sine pentru ceea ce este în mod natural. Copilul inițial vesel și spontan devine un adult posomorât, care muncește din greu și care simte că să te bucuri de viață este ceva păcătos și simte o constantă vinovăție. Pe scurt, copiii sunt învățați să se simtă vinovați pentru ceea ce ei sunt.

Cele de mai sus pot părea că se referă mai mult la trecut decât la timpurile moderne. Puterea bisericilor a scăzut și bisericile care au mai rămas predică în general o dogmă mai puțin strictă. Ideea că oamenii care sunt membrii unei alte biserici – sau chiar mai rău, atei care sunt condamnați să ajungă în iad – este treptat abandonată. O altă schimbare este că, în prezent, tot mai mulți oameni reușesc să păstreze o parte din energia lor originară, din energia sufletului lor. Cât de diferit este să fii în acea altă atmosferă în care experimentăm întotdeauna o iubire naturală, necondiționată. Din fericire, datorită acestui gen de persoane, lumea se schimbă. Dacă luați, de exemplu, modul în care copiii sunt crescuți în zilele noastre, din ce în ce mai mult copilul este respectat pentru felul în care este. În urmă cu numai un secol, copilul a fost privit ca ceva care are nevoie de disciplină și modelare. În era actuală, este mai ușor să rămânem loiali celor mai profunde impulsuri și sentimente ale noastre.

Paradoxul oamenilor foarte senzitivi și foarte dezvoltați

În practica mea am observat ceva paradoxal. În majoritatea cazurilor oamenii foarte senzitivi cu o energie naturală blândă și luminoasă sunt cei care poartă cu ei energii foarte vechi și întunecate. În majoritatea cazurilor sunt acele persoane care sunt pline de sentimente de inferioritate și de vinovăție. Deși au o dorință naturală de a se conecta cu atmosfera inimii și spiritului, ei sunt împovărați de sentimentele apăsătoare ale nevredniciei și anxietății. Care este cauza acestui lucru?

Persoane foarte senzitive întrupate pe Pământ cu o conștiință foarte dezvoltată și rafinată. Ele sunt empatice în mod natural și sensibile la suferința și problemele altora. Prin urmare, ca copii, ele simt prolemele părinților lor la un nivel foarte profund, ceea ce face ca conștientizarea lor foarte înaltă să fie foarte receptivă la energiile apăsătoare cu care sunt împovărați părinții lor. Mai mult de atât, acești copii au o dorință foarte puternică de a-și ajuta părinții. Nu-și doresc nimic mai mult decât să-și ajute părinții preluându-le problemele pentru a le rezolva. Acest lucru explică paradoxul energiilor foarte luminoase și foarte întunecate din câmpurile lor de energie. Deoarece câmpurile lor de energie erau deja foarte expansionate atunci când erau nou-născuți, aceste câmpuri dețineau mult mai mult spațiu în care energiile apăsătoare și întunecate din preajma lor au putut fi primite. Când aceste câmpuri mai expansionate au început să se contracte, copilul senzitiv a interiorizat mult mai mult din energiile din preajma sa decât este cazul majorității celorlalți copii. 

Deoarece acești copii au dorit atât de intens să-și ajute părinții, ei nu-și oferă lor înșiși oportunitatea de a avea o copilărie adevărată. Din momentul în care încep să poarte povara părinților lor, ei nu mai sunt cu adevărat copii. Și pentru că ei nu au oportunitatea de a avea o copilărie adevărată, energiile lor originare, care de obicei sunt foarte iubitoare și vesele, nu vor fi în măsură se împământeze cum trebuie. Sunt, prin urmare, în cea mai mare parte, oameni senzitivi, spirituali ale căror vieți adulte s-au transformat într-o luptă cu vechile frici și cu sentimentul de vinovăție.

Când intră, ca adulți, în legătură cu copilul lor interior, rareori văd un copil vesel și fără griji. Adeseori el este ascuns într-un colț al unei camere întunecate, complet neglijat. Dacă nu ne-am putut bucura de copilăria noastră când am fost copii, pentru că am preluat prea multă responsabilitate asupra noastră, în viața noastră adultă vom ajunge să avem un copil interior rănit și o slabă capacitate de împământare. Avem nevoie de un copil interior sănătos pentru a ne bucura de viață. Acesta este sursa fericirii noastre, a bucuriei, a lipsei de griji și a capacității noastre de a experimenta admirația și aprecierea autentică a lucrurilor simple din viață.

Dacă vă uitați la copii când se joacă, puteți observa cât de natural și de fără rezerve pot să se bucure de viață și cum se pierd pe ei înșiși în acel moment. Adeseori credem că pierderea acestor abilități este rezultatul natural al maturizării noastre, dar acest lucru nu este adevărat: este rezultatul suprimării copilului nostru interior. Pentru a elibera copilul din noi înșine este nevoie să căutăm vechile sentimente de vinovăție moștenite de la părinții noștri. Acest sentiment de vinovăție rămâne în sistemul nostru ca un nor întunecat, chiar și în acei oameni care nu sunt crescuți în spirit religios. Mulți oameni, inclusiv ateii, au oarecum impresia că sunt răi și păcătoși și că viitorul nu le rezervă nimic bun. Morala este peste tot în jurul nostru.

Cu toții purtăm povara trecutului. Din această cauză cultura noastră este numită o cultură a vinovăției. Suntem ființe umane, prin urmare, facem multe greșeli. Și, într-un fel, ne simțim întotdeauna vinovați pentru asta din cauza ”programării” din cultura noastră.

Eliberarea vinovăției și nașterea din nou

Deci, cum putem face față acestor sentimente de vinovăție? Să facă acest lucru este extrem de important mai ales pentru oamenii foarte senzitivi care au preluat energiile păcatului și ale nevredniciei adânc în câmpurile lor de energie. Cum putem elibera aceste tipare vechi bazate pe frică pentru a ne elibera de ele? Principalul lucru pe care este nevoie să-l conștientizăm este că sentimentele de vinovăție sunt întotdeauna transferate asupra noastră de către oamenii care suferă de aceleași sentimente de vinovăție, cel mai des de unul sau de ambii noștri părinți. Ajutându-ne părinții, ne ajutăm pe noi înșine. Dar în acest caz scopul nu este să ne schimbăm ”părinții exteriori”, chiar dacă ei mai trăiesc încă. Din contră, ar trebui să încercăm să-i acceptăm pe părinții noștri așa cum sunt. Ceea ce este nevoie să facem este să ne transformăm ”părinții interiori”, părinții din copilăria noastră, care încă mai trăiesc în noi înșine, acolo unde ne suprimă copilul interior cu vechile și apăsătoarele lor energii.

Dacă îmi întreb clientul ”Cine este acea persoană care îți spune că nu faci lucrurile cum trebuie sau că nu ești suficient de bun?” De obicei ei văd chipul unuia dintre părinți apărând în mintea lor. Acum, explorați ce influență a avut energia părinților voștri asupra vieții voastre și asupra corpului vostru. Care sunt gândurile pe care le-ați adoptat de la tatăl vostru, de la mama voastră sau de la amândoi? Ce obligații, interdicții, ce frici? Unde v-au blocat acestea energia și au făcut ca anumite părți ale corpului vostru să se contracte sau să devină amorțite? Apoi, în adâncul interiorului vostru, îl vedeți pe unul dintre părinții voștri stând acolo ca o sursă de energii negative și apăsătoare. Simțiți că, dacă reușiți să-l schimbați pe acel părinte adânc în interiorul vostru, vă veți oferi o nouă rădăcină, o rădăcină care vă hrănește cu iubire în loc să vă inspire frică. În interiorul vostru va apărea un spațiu în care copilul vostru interior va fi liber să se joace. Făcând acest lucru veți avea, în cele din urmă, un efect pozitiv asupra ”părinților exteriori”. Veți emite o energie diferită către ei și acest lucru va avea o influență pozitivă asupra lor.

Așadar, cum vă puteți schimba părinții în voi înșivă? Încercați următoarea metodă: imaginați-vă că simțiți energia tatălui vostru în spatele acelei voci interioare care vă spune că nu faceți lucrurile cum trebuie sau că aveți tot felul de sarcini de îndeplinit. Întoarceți-vă în trecut și imaginați-vi-l pe tatăl vostru ca pe un băiețel. Ce fel de băiat este? Care sunt visele, fricile sale? Simțiți cum este influențat de fricile părinților săi, de energiile apăsătoare din momentul în care el s-a născut. Apoi, dați-vă seama, în lumea interioară, că nu există un lucru numit timp. Apropiați-vă de tatăl vostru ca băiețel. Acum voi sunteți părintele, învățătorul, iar tatăl vostru este copilul. Îmbrățișați-l, oferiți-i iubirea voastră necondiționată și încurajați-l. Spuneți-i că-i bun așa cum este, și ajutați-l să se elibereze de fricile sale și de singurătate. Deveniți conștienți de sentimentul său de vinovăție și veți vedea cu claritate că acesta nu este justificat. Acum intrați în contact cu atmosfera iubirii necondiționate care este la origine atât a lui cât și a voastră – aceasta este sursa vindecării. Lăsați ca energia din această atmosferă a iubirii necondiționate să curgă către tatăl vostru și arătați-i această energie. Apoi faceți același lucru cu mama voastră.

După ce ați făcut acest lucru întoarceți-vă la copilul vostru interior. Înțelegeți că timpul aparține lumii exterioare; în lumea interioară există doar eternul acum. Copilul care ați fost cândva este încă prezent sub forma copilului vostru interior. Vedeți ce face acest copil. Din momentul în care v-ați eliberat de energiile vechi, apăsătoare ale părinților voștri, copilul vostru interior poate fi din nou copil și să se bucure de viață. Întrebați copilul ce-și dorește, ascultați-l și oferiți-i posibilitatea și spațiul să se joace și să bucure de viață. Mergeți cu copilul să faceți împreună lucrurile de care copilul se bucură. Dacă repetați acest exercițiu în mod regulat, tatăl și mama voastră interioară încep să se schimbe în voi înșivă, devin mai tineri, mai liberi și mai iubitori, iar copilul vostru interior găsește spațiul în care să trăiască, să fie din nou copil.

Am găsit un citat relevant în jurnalele scriitorului german, Ernst Jünger. El scrie în data de 1 martie 1944 în jurnalul său: ”Viața este o continuă procreare. În timpul ciclului nostru de viață, încercăm să ne reunim tatăl și mama în noi înșine. Asta este adevărata noastră treabă din care apar atât conflictele noastre interioare cât și succesele noastre. Acest lucru este urmat apoi de nașterea noastră din nou.” Corpul nostru fizic a apărut din unirea fizică a părinților noștri. Din punct de vedere energetic noi ne purtăm ambii părinți în noi. Energiile lor au o profundă influență asupra propriilor noastre energii masculine și feminine. Prin urmare, lipsa de armonie dintre părinții noștri duce, de obicei, la o relație proastă între femeia noastră interioară și bărbatul nostru interior. Dar dacă ne eliberăm părinții interiori – îi vindecăm și îi aducem în lumina iubirii noastre – ei se vor reuni apoi la nivel spiritual în noi: uniunea dintre bărbatul nostru interior și femeia noastră interioară. Această uniune va duce la a doua naștere a noastră, nașterea noastră spirituală. Această a doua naștere nu este altceva decât eliberarea copilului nostru interior pentru a-l lăsa să intre în totalitate în viețile noastre. Numai atunci putem fi cu adevărat prezenți pe Pământ cu întregul nostru suflet.

© Gerrit Gielen

Traducere Monica Poka