Făcând Propriile Voastre Alegeri
Mesaj de la Jeshua prin Pamela
Dragi prieteni, vă salut din inimă pe toți. Simțiți-mi inima pentru că eu sunt conectat cu voi. Inspirați-mă în voi. Între noi există o frăție, o comuniune ideatică între voi și mine și un grup mai mare de prieteni de suflet, de lucrători în lumină. Pe unii îi cunoașteți, pe alții nu, cel puțin nu în înțelesul pământesc, dar există o afinitate, o uniune mai mare din care faceți și voi parte. Simțiți acea uniune în interiorul vostru.
Voi toți încercați să găsiți un echilibru între ființa voastră pământească și ființa voastră suflet. Pe de o parte, voi sunteți o ființă pământească, născuți într-un corp cu o predispoziție spre o anumită personalitate și sunteți crescuți în culturile și în tradițiile de pe Pământ. Pe de altă parte, există o realitate mult mai vastă a sufletului vostru, moștenirea voastră cosmică. Sufletul vostru este cu mult mai bâtrân decât această singură viață și el s-a clădit pe mulțimea experiențelor din variatele voastre încarnări. Pe deasupra, ca suflet, voi faceți parte dintr-o mare familie spirituală care, spre deosebire de familia voastră pământească, locuiește parțial pe Pământ și parțial în alte lumi.
Fuzionarea sufletului vostru cu sinele vostru pământesc este adeseori derutantă pentru voi. Cum să le integrați pe amândouă? Mulți dintre voi simțiți realitatea sufletului vostru. Voi simțiți ceva care curge prin voi și care ”nu este Pământesc”, ceva care nu poate fi atribuit educației, genelor sau contextului vostru cultural. Este ceva unic și de neînțeles care face ca voi să fiți ”voi”. Persoanele sensibile pot surprinde sclipiri ale sufletului lor pentru că ele sunt conectate în mod intuitiv cu o lume interioară de dincolo de spațiu și timp și ele își doresc de multe ori să fie pe deplin în acea lume. Ele simt că, Casa lor, Sursa lor este acolo, iar acest lucru este adevărat. Cu toate acestea, pentru că voi trăiți ca ființă umană, aici și acum, este necesar să dați legăturii voastre cu sufletul o întrupare – ”mâini și picioare”. Voi nu ar trebui să rupeți legătura dintre sufletul vostru și Pământ mai degrabă exact opusul: să intrați mult mai ferm în această conexiune și să o faceți cu entuziasm și pasiune. Atunci integrați cu adevărat sinele vostru pământesc și sinele sufletului vostru.
Motivul pentru care acest lucru este adeseori dificil pentru voi este că foarte mulți dintre voi, lucrători în lumină, dați prioritate sufletului vostru în fața personalității voastre pământești. Presupuneți că sufletul vostru știe cel mai bine ce este de făcut. Cu toate acestea, deși ca ființă pământeană ar trebui să vă lăsați inspirați de sufletul vostru, voi sunteți, și ar trebui să fiți, cel/cea care determină alegerile și ia deciziile. Voi sunteți cel/cea care în definitiv vă creați viața , și dați-mi voie să vă explic.
De multe ori vă întrebați: ”Ce ar trebui să fac acum? Cum ar trebui să mă ocup de această situație? Ce înseamnă acest lucru pentru mine?” Sunteți înclinați să căutați răspunsul în afara voastră, și prin asta înțeleg în afara personalității voastre pământești. Dacă nu sunteți încă atât de înaintați pe calea voastră de dezvoltare interioară, voi căutați în afara voastră o persoană care să vă ofere un răspuns, cineva la care priviți în sus, cineva despre care credeți că are suficientă experiență în acel domeniu. Așa că întrebarea voastră tinde să fie: ”Poți să-mi spui ce să fac?” Când faceți acest lucru, vă puneți pe voi înșivă mai prejos – în ceea ce privește intuiția și cunoașterea – prin plasarea celeilalte persoane mai presus de voi. Cu toate acestea, atunci când ajungeți a fi maturi spiritual, vă asumați responsabilitatea pentru voi înșivă și pentru alegerile voastre. Vă puteți totuși consulta cu o altă persoană, cu cineva pe care îl/o stimați foarte tare, pe care îl/o respectați și puteți evalua sfatul acelei persoane întorcându-l pe toate fețele, dar voi decideți ce să faceți cu acel sfat. Aceasta este calea unui suflet matur, a unei persoane adulte.
Acum, voi toți știți că nu ar trebui să vă bazați pe o altă persoană pentru alegerile voastre, dar continuați să faceți acest lucru într-o foarte măsură în relațiile voastre cu ghizii voștri spirituali și cu sufletul vostru. De exemplu, voi vă întrebați: ”Ce ar trebui să fac în această situație? Care este cea mai bună alegere pentru mine?” Din dorința voastră de siguranță, voi vă întoarceți către o sursă spirituală pentru sfaturi: către ghizii, învățătorii voștri sau către îngerii de pe cealaltă parte, sau către propriul vostru sine mai înalt. Sau consultați un medium spiritual care să vă ofere informații ”mai înalte”, sau încercați să intrați voi înșivă în legătură cu sufletul vostru, cu sinele vostru mai înalt sau cu îngerii voștri. Dar uitați-vă un pic mai atent la ce înseamnă acest lucru. Faceți de fapt același lucru ca și atunci când vă întoarceți către o altă persoană pentru a-i cere sfatul: căutați răspunsuri în afara voastră.
Bineînțeles puteți spune: ”Da, dar acele surse chiar știu mai bine decât mine; ele chiar au o privire de ansamblu sau o perspectivă mai bună; ghizii mei sunt mult mai dezvoltați decât mine; sufletul meu trece într-o dimensiune mai înaltă, așa că este bine să mă întorc spre el și să-i cer sfatul.” Dar, din nou, voi vă discreditați ”mica” voastră personalitate pământească când faceți acest lucru. De multe ori voi considerați că personalitatea voastră pământească nu este cea mai înțeleaptă și mai înaltă parte a voastră, și că, din această cauză, trebuie să apelați la unele ”autorități” care înțeleg mai bine situația și știu mai bine ce ar trebui să faceți cu viața voastră. Aceasta este o greșeală, și acesta este mesajul meu de astăzi.
În primul rând, sufletul nu este perfect – și el se dezvoltă în continuare. Este o realitate dinamică care este îmbogățită în mod continuu prin experimentare. În mod sigur sufletul are o perspectivă care transcende perspectiva ființei umane și de cele mai multe ori are o viziune mai mare. De asemenea, sufletul înțelege mult mai profund și are mai mult decât o privire de ansamblu a întregului puzzle, în timp ce voi pe Pământ aveți doar câteva piese din puzzle în mâna voastră și nu vedeți imaginea de ansamblu. Dar ceea ce este important, într-adevăr, este că este bine să vă simțiți sufletul, să vă conectați cu el, să vă consultați cu el, și să primiți informații din acea sursă multi-dimensională, dinamică care se află într-o continuă dezvoltare. Dar în final sunteți voi, sinele vostru pământesc care poartă numele vostru pământesc – acel sine unic care sunteți voi chiar acum – voi sunteți cei care trebuie să facă alegerea! Există un moment al alegerii în fiecare lucru pe care-l faceți, care este și care întotdeauna va fi al vostru. Nici sufletul vostru, nici un ghid, nici cel mai înțelept învățător de pe Pământ – nici chiar Dumnezeu – nu pot face acest lucru pentru voi. De fapt, un învățător spiritual adevărat nu vrea să vi se substituie.
Necesitatea de a vă face propriile voastre alegeri adresează de fapt propria voastră putere unică: de a vă crea viața voastră pământească în propriul vostru fel. Și în plus de asta, voi puteți apela în continuare tot felul de surse de cunoaștere și înțelepciune, atât pământești cât și cosmice. Dar provocarea pentru voi este să raportați aceste surse externe la adevărul vostru interior și să simțiți ceea ce este potrivitt și ceea ce nu este potrivit pentru voi. Nu există ceea ce s-ar putea numi cunoaștere absolută – totul este relativ. Ceea ce este adevărat în viața voastră se descoperă pe sine în relația voastră cu lumea, iar acea relație este unică și diferită pentru fiecare persoană. Nu contează cât de multă informație primiți din afara voastră, ceea ce este important pentru voi este să evaluați această informație și să o raportați la situația voastră – la realitatea voastră zilnică și la ființa voastră pământească – să vedeți dacă ea se poate aplica.
Simțiți-vă personalitatea pământească cu toate aspectele sale: frica, durerea, speranța, bucuria ei și toate acele emoții care atât de profund și de tangibil formează viața umană, pământească. Aceste emoții sunt adeseori derutante, chiar copleșitoare, și voi căutați să găsiți ceva de care să vă agățați, ceva mai presus de voi sau în afara voastră. Dar aș dori să subliniez că răspunsul și temelia se află în voi, nu în sufletul vostru și nici în sinele vostru mai înalt, ci în interiorul vostru. Voi chiar sunteți sufletul vostru și sinele vostru înalt, dar voi sunteți doar o parte, nu întregul. Voi sunteți un aspect al Sinelui vostru total, voi sunteți aspectul care s-a încarnat aici și acum, și care adună experiențe și din acest motiv voi știți ce este cel mai bine pentru voi.
Coborâți în corpul vostru care este atât de strâns legat de sinele vostru pământesc. Lăsați-vă conștiința să coboare în corpul vostru într-un mod confortabil, relaxat. Imaginați-vă că, conștiința voastră este o lumină, și că acea lumină este cine sunteți voi și cine face alegerile. Ea alege să fie în totalitate aici și acum și să coboare în pieptul, în pântecele, în coapsele și genunchii voștri, și mai jos în gambele și tălpile voastre. Simțiți cum lumina vă penetrează corpul în totalitate și simțiți puterea și vitalitatea corpului vostru. Simțiți cum corpul vostru este cu mult mai mult decât o combinație de celule fizice: este o ființă vie, înțeleaptă și inspirată. Și cine sunteți voi? Voi sunteți cel/cea care v-ați conectat cu acest corp pentru această viață. Sunteți frumoși și vaști, și voi v-ați conectat cu această ființă care vă poartă acum numele. Simțiți curajul și vitejia de care a fost nevoie ca să faceți acest lucru.
Ați venit aici ca un fascicul de lumină din sufletul vostru și v-ați încarnat în acest corp și în această personalitate, care este complet nouă. Voi sunteți o parte din sufletul vostru, dar, în același timp, adăugați ceva esențial sufletului vostru, ceva nou și unic, iar acel ceva sunteți voi. Voi sunteți un întreg de sine stătător: nu sunteți dependenți de forțe mai mari decât voi înșivă. Voi în sine sunteți o creație – sau mai bine zis: un creator în sine. Simțiți valoarea, puterea și frumusețea de a fi asta. Cea mai profundă dorință a mea este ca voi să vă recunoașteți propria voastră valoare și să nu mai vorbiți despre un sine mai înalt sau mai jos, ci să vă recunoașteți sinele vostru pământesc drept ancora existenței voastre, acum și aici. Din acel sine voi puteți consulta alte surse pământești, ghizi, învățători, terapeuți, consilieri, medici sau propriul vostru suflet prin intermediul meditației sau contemplării interioare, și să preluați toată această informație, dar atunci veți face propriile voastre alegeri pe care voi le considerați a fi potrivite pentru voi.
Și cum să facem asta? Aceasta este, probabil, următoarea voastră întrebare. Încercați să o faceți. Imaginați-vă că aveți o situație în viața voastră care vă face să vă simțiți disperați, și în care vă spuneți: ”Chiar nu știu ce să fac.” Coborâți acum în totalitate în sinele vostru pământesc, spuneți-vă numele, simțiți lumina conștiinței în pântecele vostru, în chakra voastră rădăcină. Puneți-vă din nou întrebarea și simțiți răspunsul venit din adâncul vostru: din temelia voastră, din esența voastră. Trebuie doar să vă dați seama. Voi aveți cunoașterea interioară și resursele necesare pentru a răspunde întrebărilor din viața voastră.
Este în voi, voi sunteți ancora, punctul de colectare al cunoașterii, experienței, luminii. Și din tot ceea ce ați clădit în această viață voi faceți alegeri, bazându-vă pe puterea discernământului vostru. Însușiți-vă acea putere, acea libertate. Asta este ceea ce vă face ”mari” și permite conștientizării de sine să crească, așa că începeți să vă încredeți în discernământul și în alegerile voastre proprii, în ceea ce simțiți că este cel mai bine pentru voi. Asta nu înseamnă să cunoașteți lucrurile în mod sigur; este vorba despre a îndrăzni să aveți încredere în cine sunteți și în ceea ce simțiți profund în voi. Nu sunteți aici pentru a face alegeri ”perfecte” ci pentru a vă experimenta propria voastră putere creatoare învățând și crescând prin alegerile pe care le faceți.
Acesta este motivul pentru care vreau acum, în mod simbolic, să vă dau o torță de lumină pentru a vă arăta faptul că nu trebuie să vă uitați la mine pentru a găsi lumina. Ea este în voi și vreau să vă fac conștienți de acest lucru; vreau să vi-o dau înapoi. În trecut, ați căutat în afara voastră de prea multe ori. Vedeți dacă puteți accepta torța pe care eu vi-o ofer și interiorizați-o ca pe ceva ce este al vostru. Vedeți în ce loc din corpul vostru merge acea lumină, unde sălăsluiește ea în mod natural. Acel loc este acolo unde se află cunoașterea voastră cea mai profundă legată de calea voastră. Voi faceți alegerile și învățați din alegerile pe care voi le faceți, iar acest lucru este exact așa cum trebuie să fie în această viață umană.
Nu vă subestimați adevărata ”voastră” putere, pământescul întrupat voi. Acesta este cea mai intimă sursă de înțelepciune pe care o veți avea vreodată. Voi sunteți creatorul propriei voastre vieți.
© Pamela Kribbe