Înțelegerea Limbajului Corporal
Jeshua prin Pamela Kribbe
Dragi prieteni, eu sunt Jeshua. Sunt prezent aici și vă iubesc profund pe toți.
Simțiți-mi iubirea – acceptă în totalitate pe cine sunteți. Nu este nevoie să ascundeți nimic de mine. Voi sunteți îngeri răniți, iar eu sunt astăzi aici ca să ajung la fiecare dintre voi, pentru că acesta este un timp al vindecării. În sfârșit, lucrurile încep să se schimbe, dar pentru a schimba lucrurile la un nivel interior profund, voi trebuie să plonjați în întuneric. Trebuie să accesați rănile profunde care v-au fost provocate și haideți să facem acest lucru acum.
Imaginați-vă că țineți o torță de lumină. O puteți ține? Puteți accepta că sunteți un purtător al luminii? Una dintre cele mai mari tragedii pe care le văd că se întâmplă în viața voastră este că voi nu vă mai recunoașteți propria voastră lumină. Priviți în afara voastră înșivă; căutați persoane cu autoritate, oameni care știu; căutați călăuzire în afara voastră înșivă. Iar eu nu sunt aici ca să vă ofer acest tip de călăuzire, eu sunt aici ca să vă călăuzesc din interior. Trebuie să vă familiarizați din nou cu propria voastră lumină.
V-ați obișnuit atât de mult să vă faceți pe voi înșivă neînsemnați și nesemnificativi, iar eu vă cer acum să țineți din nou acea torță de lumină în imaginația voastră și să vedeți calitățile acestei lumini. Simțiți cum această lumină are un efect de vindecare asupra voastră. Din toată vindecarea pe care o puteți primi, acesta este cel mai puternic instrument de vindecare pentru a vă reconecta cu propria voastră lumină interioară.
Tragediile Pământului, istoria de violență și război pe care această planetă a cunoscut-o, se datorează faptului că oamenii au ajuns să fie deconectați de propria lor lumină interioară, propriul lor simț de bine și rău, de propria lor intuiție. Ați căzut pradă fricii, privind întotdeauna în afara voastră pentru a căuta siguranță, iar acest lucru trebuie să înceteze acum. Dacă este ca o nouă eră să înceapă pe această planetă, ea trebuie să aibă loc prin oamenii care-și pot accepta propria lumină și pot trăi prin ea.
Așadar, cum dați drumul la frică, vocilor falsei autorități care vin din afara voastră? Pe măsură ce vă asumați acest proces de eliberare, voi vă puneți împotriva energiilor unei lungi istorii, așa că, sunteți un pionier și un revoluționar. Când am fost pe Pământ, am plantat semințele acestei revoluții, iar voi sunteți purtătorii acelor semințe care sunt menite să încolțească în acest moment.
Scăldați-vă în lumina torței voastre. Imaginați-vă că această lumină intră în tot corpul vostru. Această lumină vine din sufletul vostru și vă va aduce aminte că nu sunteți doar o ființă din carne și sânge, ci că ați coborât pe Pământ dintr-un alt tărâm. Simțiți acum acest tărâm, pentru că el este Casa voastră și primiți energia de Acasă. Simțiți energiile ghizilor voștri și ale îngerilor apropiați vouă, pentru că ei sunt într-adevăr doar la o respirație distanță. Ei vor să vă ridice din greutatea, din densitatea Pământului și, mai presus de orice, ei vor să vă scoată din groapa fricii.
Imaginați-vă că această încăpere se umple cu lumina noastră combinată. Și simțiți cât de dornic este Pământul să primească această lumină, pentru că această lumină – lumina voastră – este necesară aici pe Pământ. Dar pentru a fi lucrătorul în lumină care sunteți, este nevoie ca mai întâi să vă ocupați de propriile voastre răni interioare și să-i dați voie corpului vostru să vorbească. Corpul însuși, deși deține atât energiile feminine cât și pe cele masculine, are o energie generală, raportat la suflet, care este feminină. Corpul este receptiv – el primește atât energiile sufletului vostru cât și ale personalității voastre și vă reflectă atât calitățile sufletului vostru, cât și orice distorsiuni care pot apărea datorită personalității voastre.
Așa cum Pământul are o energie feminină în comparație cu energia masculină a Soarelui, corpul deține mai multă energie feminină comparativ cu energia sufletului vostru, care este mai mult masculină în principiu. Dar ambele energii sunt la fel de valoroase, iar corpul tânjește după atenția sufletului vostru, care este adevărata sa călăuză și ceea ce-l inspiră.
În societatea voastră v-ați obișnuit să vă abordați și să vă tratați corpul pornind din mintea voastră. V-ați obișnuit să abordați boala cu mintea și cu ajutorul științei medicale și astfel corpul a ajuns să fie neglijat. Pentru a descoperi relația naturală dintre sufletul și corpul vostru, este nevoie ca mai întâi să vă acceptați corpul, indiferent de felul în care acesta arată sau de ce afecțiuni ar putea avea.
Simțiți cum lumina sufletului vostru vă acceptă pe deplin corpul. Sufletul vostru tânjește să se unească cu corpul vostru, iar lumina sufletului vostru tânjește să intre în toate celulele corpului vostru. Prin acest amestec al sufletului și corpului vostru deveniți o ființă umană inspirată – deveniți un înger uman.
Corpul vostru este într-adevăr un instrument divin. Simțiți respectul cuvenit pentru corpul vostru, iar atunci când vă conectați sufletul cu corpul în acest fel, vor apărea alte posibilități de vindecare. Este adevărat că este nevoie să vă hrăniți corpul la nivel fizic și că poate fi înțelept să acceptați tratament din partea medicinii convenționale pentru a vă vindeca corpul, dar există un nivel mai profund de la care să abordați durerea sau problema.
Primul pas este să vă acceptați corpul ca pe o expresie a sufletului vostru. Iar apoi este nevoie să fiți deschiși față de voi înșivă și de sinele vostru și să așteptați mesajul pe care corpul vostru încearcă să vi-l transmită. Dar pentru că v-ați obișnuit să gândiți prea mult, v-ar place ca răspunsul la cauza problemei voastre să vă vină verbal, prin mintea voastră, dar procesul descoperirii a ceea ce boala reprezintă cu adevărat, este mai profund și mai subtil de atât.
Este nevoie să tratați boala ca pe un prieten, un prieten cu care vă obișnuiți treptat și care vă va spune treptat cum se simte și care este mesajul său. A intra pe calea bolii înseamnă întotdeauna să intri într-un teritoriu necunoscut. Ceva nou vrea să intre în conștientizarea voastră și adeseori este vorba de un nivel mai profund al iubirii de sine. Prin durere și suferință, acest nivel de iubire de sine va crește în cele din urmă în interiorul vostru și vă va cere un grad mai înalt de predare pentru a primi mesajul sau răspunsul bolii.
Așadar, purtarea torței de lumină implică două lucruri: primul, este să vă recunoașteți măreția, divinitatea și să recunoașteți că sunteți propriul vostru maestru și că nu depindeți de nici o autoritate exterioară. Iar al doilea lucru este să știți cum să îngenunchiați pentru a deveni smeriți în fața lucrurilor care se petrec în viața voastră și să dați drumul ideii că ați cunoaște toate răspunsurile cu mintea voastră sau chiar că ar trebui să căutați răspunsurile doar cu mintea voastră.
În acest proces de auto-vindecare și de a vă cunoaște pe voi înșivă, trebuie să acceptați că există ceva cu mult mai vast decât sunteți voi și că această vastitate care vrea să vi se dezvăluie, este, de fapt, spirit. Așa că, vă cer să vă însușiți propria lumină, dar în același timp să fiți deschiși acestei energii mai mari care dorește să vă călăuzească. Această putere mai mare nu este o autoritate; este plină de bucurie și ușurință. Iar spiritul vrea să fie cu voi; dorește să curgă prin voi în timp ce voi sunteți o ființă umană pe Pământ.
Vă mulțumesc tuturor că ați fost astăzi aici. Sunt profund conectat cu voi toți. Mulțumesc.
© Pamela Kribbe
www.jeshua.net