Călăuzirea copiilor noştri
Mesaje de la Maria transmise prin Pamela
Dragii mei prieteni,
Vă salut. Suntem foarte încântaţi de prezenţa voastră aici, astăzi şi sărbătorim prezenţa voastră pe pământ în aceste timpuri. Înainte de a spune ceva despre subiectul nostru de azi, copiii noii ere, aş vrea să vă atrag atenţia asupra voastră. În fiecare zi voi încercaţi să întrupaţi mai mult din lumina şi fiinţa voastră interioară pe pământ. Adeseori experimentaţi greutăţi în viaţa voastră şi uneori vi se pare că aţi fi prizonieri în corpurile voastre sau în stări de spirit şi emoţii care vă sufocă. Am dori să vă spunem că avem încredere în voi şi vă respectăm pentru ceea prin ce treceţi şi realizaţi în viaţa voastră. Vă iubim aşa cum sunteţi şi ne-am dori să aveţi mai mult respect pentru voi înşivă şi pentru tot ce aţi realizat în viaţa voastră de până acum. Prin a rămâne plini de speranţă, hrănindu-vă visele şi urmărindu-vă scopurile chiar dacă lumina din jurul lor păleşte temporar şi vă confruntaţi cu eşecuri, voi vă arătaţi măreţia şi enorma putere. Voi plantaţi seminţe de lumină pe pământ şi acestea vor da roade. Mulţumită muncii voastre interioare, voi aţi creat o punte pentru o nou încarnată generaţie de suflete care doreşte să-şi strălucească lumina pe pământ. Despre aceste suflete dorim să vorbim azi.
Înainte de a vorbi direct despre ei, vă rog să vă întoarceţi în timp şi să simţiţi cine aţi fost când aţi întrat în tărâmul pământului ca nou-născut. Simţiţi inocenţa şi frumuseţea energiei voastre. Simţiţi sinceritatea emoţiilor voastre şi delicateţea energiei voastre. Ah, aţi fost conectaţi cu pământul atât de mult timp! De atât de multe ori aţi plonjat în adâncuri ca prunc. Simţiţi acum care v-au fost intenţiile de această dată. Probabil că v-aţi adus unele bagaje personale pe care doriţi să le rezolvaţi în această viaţă. Pot fi răni adânci în sufletul vostru pe care aţi dorit să le vindecaţi şi să le depăşiţi. Dar, în afară de asta, voi aţi mai fost călăuziţi de un ideal mai vast şi mai universal, şi anume de a spori conştientizarea şi creşterea spirituală pe pământ. Ştiaţi că vă veţi naşte într-o epocă de tranziţie, o epocă de criză dar şi de oportunităţi. Ştiaţi că ”va fi mult de lucru” ,dar de lucru la nivel interior deschizând noi căi în gândire şi în simţire. Aţi simţit o legătură cu această mare transformare globală de pe pământ şi aţi fost pregătiţi pentru a plonja încă o dată în adâncuri pentru a aduce la suprafaţă această veche viziune a unui pământ paşnic: o nouă conştiinţă a unităţii între oameni şi o armonie reînnoită între toate fiinţele care trăiesc pe planetă.
Din nou şi din nou voi aţi încălcat vechile limite ale gândirii şi simţirii. De fiecare dată când v-aţi simţit sufocaţi de structurile şi regulile tradiţionale, ştiind adânc în interiorul vostru că sufletul vostru nu poate înflori într-un mediu sau relaţii dominate de frică, aţi simţit nevoia să vă eliberaţi. Uneori a fost dureros să spuneţi la revedere şi să călătoriţi pe drumuri noi, da, greu şi foarte greu, dar trebuia să rămâneţi credincioşi sentimentului vostru că ceva nu este în regulă, că ceva este lipsit de sens pentru voi sau că ceva lipseşte. Acest sentiment sâcâitor vă aducea aminte de intenţiile iniţiale şi de obiectivele sufletului vostru. Nu aţi fost capabili să vă adaptaţi la cerinţele şi la modul de viaţă, deoarece ele nu corespundeau cu ceea ce voi, ca suflet, doreaţi să trăiţi pe pământ. Voi aţi fost destinaţi să fiţi ”diferiţi” şi asta nu din cauză că Dumnezeu sau o altă autoritate exterioară ar fi hotărât asta pentru voi, ci pentru că sunteţi cine sunteţi. La un
moment dat al istoriei sufletului vostru voi aţi fost influenţaţi de o nouă conştiinţă, pe care noi o numim conştiinţă Christică, conştientizare din inimă sau iubire. Nu este atât de important cum îi spunem. Ceea ce contează este că voi aţi fost atinşi de ea, că aţi fost loviţi de o scânteie de inspiraţie care v-a împins să căutaţi, să visaţi şi să vă extindeţi conştiinţa. Scânteia care a declanşat focul noii conştiinţe pe pământ este acum lovită de multe. Din acest motiv ”copiii noii ere” se simt chemaţi să vină. Din acest motiv, de cîteva decenii, ei s-au încarnat pe pământ în număr mare. Ei sunt aici pentru a completa ceea ce voi aţi început.
Voi cei care faceţi parte din generaţia anterioară de lucrători în lumină, născuţi aproximativ înainte de 1980, aţi fost pionierii şi deschizătorii de drum. Aţi fost inspiraţi de aceleaşi idealuri ca şi ”noii copii” ; a fost aceeaşi chemare a sufletului. Dar teritoriile care au fost desţelenite de către voi, mai ales în anii şaizeci-şaptezeci ai secolului 20, au fost mult mai marcate de credinţele convenţionale şi de adânc înrădăcinatele frici legate de libera exprimare de sine, de emoţii, creativitate şi sexualitate. Dacă vă uitaţi la câmpul energetic colectiv al pământului de acum patruzeci, cincizeci de ani, veţi vedea că el arăta complet diferit. Era mult mai puţin transparent, era mai dens şi mai opac, şi prin urmare mult mai puţin accesibil energiilor luminoase şi iubitoare care îşi găsesc acum calea către pământ. Unul din lucrurile care au consolidat acest câştig de iubire şi lumină este câştigarea egalităţii în drepturi de către femei (cam de la începutul secolului 20) sau altfel spus, creşterea gradului de conştientizare al egalităţii şi calităţilor unice ale energiei feminine. Reabilitarea, cu adevărat necesară, a energiei feminine a sprijinit o creştere a gradului de conştientizare şi de confirmare a dimensiunii sentimentelor în viaţă. În anii şaizeci, şaptezeci ai secolului trecut multe au fost deschise în domeniul emoţiilor, intuiţiei şi creativităţii.
Multă muncă a fost depusă de generaţia mai în vârstă de lucrători în lumină şi asta i-a costat mult, pentru că ei au traversat văile interioare ale îndoielii de sine şi singurătăţii înainte de a putea să deschidă un nou orizont generaţiilor care vor veni. Dacă faceţi parte din această generaţie mai în vârstă, să ştiţi că aţi ridicat un far de lumină pentru cei ce vor veni după voi.
Acum aţi trecut torţa unei noi generaţii. Şi pe măsură ce o treceţi voi le puteţi acorda sprijin şi încurajare în timp ce ei vă pot inspira prin pasiunea lor şi prin puritatea inimii lor. Ei sunt diferiţi într-o măsură chiar mai mare decât aţi fost voi. În timp ce voi a trebuit ca temporar sau parţial să vă adaptaţi la un mediu care nu prea rezona cu voi, ei nu sunt capabili să facă acest lucru nici măcar la nivel de comportament exterior. Cu alte cuvine, ei nu pot fi falşi nici măcar un pic. Emoţiile şi corpul lor fizic protestează la nivel profund pe măsură ce ei se confruntă cu energiile limitate ale multor sisteme de educaţie tradiţionale sau moduri de educaţie a copiilor. Adaptarea nu este o opţiune pentru mulţi dintre aceşti copii. Mai ales cei mai sensibili dintre ei se vor prăbuşi fizic şi emoţional într-un mediu cu energii vechi şi comportamentul lor va deveni atât de problematic încât mediul va trebui să răspundă şi să se schimbe. Reprimarea sau ignorarea problemelor nu mai este posibilă. Copiii care vin acum vor obliga societatea la reflecţii profunde asupra propriilor ipoteze despre copii şi despre viaţă în general.
Copiii care se nasc acum (şi care s-au încarnat pe pământ în ultimele decenii) aduc în planul pământesc o mai mare parte a conştiinţei întregului lor suflet decât aţi făcut-o cei mai mulţi dintre voi. Pe măsură ce aţi intrat în tărâmul pământesc, voi aţi trecut printr-un ”văl al ignoranţei”, care v-a ţinut separaţi de dimensiunea din care eu vă vorbesc acum. Acest văl este ca o pereche de ochelari care, odată ce-i purtaţi, vă face să credeţi că voi sunteţi un Eu separat, blocat în corpul vostru. De fapt, vălul ignoranţei vă permite să experimentaţi dualitatea pe pământ, deci are propia sa valoare, dar în acest moment a sosit timpul ca acest văl să devină mai transparent şi să permită o mai mare comunicare a unei părţi cu cealaltă.
Există din ce în ce mai mulţi oameni care trec prin văl şi care îşi dau seama că ei sunt una cu ceva mult mai mare decât ”acest corp” şi cu ”această personalitate”. Cu cât mai mulţi oameni fac asta, cu atât mai mult se formează un canal prin care energia cosmică iubitoare se revarsă în dimensiunea pământului. Pe acest val de energie cosmică navighează noii copii.
Încercaţi pentru un moment să simţiţi energia acestor copii. Simţiţi valul energiei cosmice pe care ei călăresc. Nu vă gândiţi la asta, doar deschideţi-vă inima şi lăsaţi ca senzaţiile să treacă prin voi. Ei vibrează la un nivel mai înalt. Energia lor poate părea jucăuşă, luminoasă, asemenea fluturelui dar ea este în acelaşi timp de o profunzime şi o înţelepciune ieşită din comun. Ei au ales în mod conştient să-şi întrupeze o mai mare parte a sufletului lor, a sinelui lor divin, pe pământ. Ei au făcut acest lucru deoarece au vrut să contribuie la transformarea conştiinţei pe pământ realizând că din cauza asta ar putea avea probleme. La nivelul sinelui lor superior, partea cea mai conştientă din ei, au făcut această alegere în mod conştient. Dar la nivelul sinelui emoţional (sau ”copilului interior”) ei ar putea ajunge să fie traumatizaţi de ciocnirea cu realitatea pământului pe care o experimentează. Ei riscă într-un mod real să se piardă şi să intre în necazuri în tărâmul pământului, dacă nu pot să se deconecteze de la sensibilitatea lor şi de la vibraţia lor înaltă când se află în medii mai puţin evoluate. Astfel, ei fie vor trebui să-şi găsească un spaţiu pe pământ unde să-şi exprime liber şi în siguranţă energia, fie vor trebui să facă faţă unor îndoieli şi unor frustrări interioare intense. Puteţi vedea cât de curajoase şi de iubitoare sunt aceste suflete, asumându-şi riscuri pentru ceea ce fac. Acelaşi curaj şi putere de a iubi a fost manifestată şi de voi când v-aţi încarnat pe pământ.
Voi aborda acum câteva dintre carateristicile acestei noi generaţii de copii. Binenţeles că nu toţi copiii sunt la fel, şi unii copii manifestă aceste caracteristici mai mult decât alţii. Dar într-un anumit fel toţi copiii sunt ”diferiţi” în zilele noastre. Ei intră print-un văl diferit (mai subţire) şi cu intenţia de a-şi exprima mai mult din sufletul lor decât a fost exprimat vreodată în materie. Dar fiecare suflet îşi are propria lui dezvoltare şi printre copiii noii generaţii sunt unii extrem de sensibili, care sunt mult mai diferiţi decât ceilalţi şi care adeseori sunt numiţi ”copiii noii ere” sau simplu ”noii copii”. Voi enumera acum câteva dintre cele mai importante caracteristici ale acestui grup specific de copii, având în vedere faptul că aceste caracteristici sunt într-o anumită măsură aplicabile tuturor copiilor din zilele noastre. De fapt, prin dezvoltarea conştiinţei la nivel colectiv, un ”om nou” apare pe pământ. Are loc o evoluţie socială şi spirituală către o specie umană mult mai inteligentă, capabilă să trăiască în armonie cu natura şi să se conecteze cu semenii săi cu un sentiment de unitate şi respect. Evoluţia către acest ”om nou” este prefigurată de către copii.
Caracteristicile noilor copii
– Noii copii sunt din ce în ce mai clarsimţitori, empatici şi telepatici. Ei absorb cu uşurinţă stările de spirit şi emoţiile altor oameni. Graniţa dintre lumea percepută prin cele cinci simţuri şi lumea invizibilă a sentimentelor şi a energiilor este foarte fluentă pentru ei. Ei adeseori percep partea interioară a lucrurilor la fel de uşor ca partea exterioară (fizică) a lor. Ei nu sunt induşi în eroare de un comportament exterior care nu reflectă cu adevărat ceea ce se petrece în interior. Percepţia lor intuitivă este perspicace.
– Noii copii sunt pacifişti. Ei simt impulsul de a aduce la un loc părţile opuse şi de a minimiza conflictele. Datorită abilităţilor lor intuitive aceştia manifestă adesea o maturitate precoce şi o înţelepciune dincolo de vârsta lor. Ei îşi înţeleg adeseori părinţii la un nivel mai profund decât se înţeleg ei înşişi sau unii pe ceilalţi. Ei încearcă să-i ajute sau să construiască o punte de
înţelegere între ei. Foarte uşor ei devin ”părinţii părinţilor lor”, iar asta ar putea să-i îndepărteze de acea parte spontană, lipsită de inhibiţii a copilăriei lor. Când ei se identifică prea puternic cu rolul de susţinător, ei ar putea să se încarce cu o prea mare povară a responsabilităţii.
– Noii copii sunt idealişti. Ei sunt spirituali, filozofi şi plini de imaginaţie. Ei sunt inspiraţi de idealuri precum egalitatea, fraternitatea şi respectul pentru natură. În aura lor se poate observa de multe ori că cele două chakre superioare sunt larg deschise. Prin aceste două centre superioare de energie ei adesea primesc multă inspiraţie, viziune şi entuziasm. Dar pe de altă parte, datorită acestor chakre larg deschise, ei pot foarte uşor deveni neliniştiţi, prea visători şi nerealişti. Energia lor nu este încă pe deplin împământată, ea mai trebuie încă să se conecteze pe deplin corpului şi planului realităţii de pe pământ.
– Noii copii sunt mai degrabă senzitivi decât gânditori. Ei au probleme în a se adapta la structuri şi reguli prestabilite care nu prea lasă loc intuiţiei, imprevizibilului şi individualităţii. De fapt ei sunt aici pentru a ne învăţa cum să ne eliberăm de o tradiţie în care gândirea şi analiza au fost supraestimate. Toţi copiii sunt într-o anumită măsură mai degrabă senzitivi decât gânditori. Dar ceea ce-i distinge pe mai senzitivii copii noi este faptul că pentru ei este imposibil din punct de vedere fizic şi emoţional să se adapteze la un mediu rigid şi extrem de structurat. Ei se îmbolnăvesc sau manifestă tulburări severe de comportament. Ei sunt deja ancoraţi în conştiinţa bazată pe inimă în asemenea măsură încât nu mai pot da înapoi.
– Din cauza gradului lor înalt de conştientizare intuitivă şi incapacităţii lor de a se adapta, aceşti copii pot fi priviţi ca îndărătnici, rebeli şi ”diferiţi”. De fapt intenţia lor nu este să fie rebeli. Ei vor doar să fie ei înşişi. Dar dacă simt că nu este loc pentru aşa ceva, ei se pot izola şi devin marginalizaţi trăind la marginea societăţii. Deoarece ei sunt mai puţin condiţionaţi de frică şi de nevoia de auto-conservare, ei sunt mai puţin receptivi la disciplină şi autoritate. Totuşi, ei pot suferi intens şi să devină confuzi din cauza lipsei de înţelegere cu care se confruntă. Se pot simţi înstrăinaţi şi singuri din această cauză şi se întreabă care este sensul prezenţei lor pe pământ. Dacă totuşi îşi găsesc calea lor în viaţă şi încep să îşi exprime energia lor creativă şi spirituală în formă materială, ei vor înflori şi mulţi oameni vor fi atinşi de profunzimea ideilor lor şi de către delicateţea lor, de modul lor necompetitiv de a relaţiona cu oamenii.
Problemele cu care se confruntă noii copii
Ţinând cont de aceste caracteristici putem vedea deja care sunt problemele cu care se pot confrunta noii copii. Cea mai mare problemă este că energia lor specifică nu este recunoscută şi înţeleasă de către oamenii din jurul lor. Când nu au posibilitatea sau oportunitatea de a-şi exprima sentimentele şi există o reală lipsă de comunicare, pot apărea mai multe ”tulburări de comportament”.
Copiii pot deveni rebeli, furioşi şi greu de manevrat. Ei se simt neînţeleşi şi maltrataţi şi deşi vor să spună ”nu” acestei stări, ei nu ştiu cum să o facă. Ei nu au încă abilităţile de exprimare şi comunicare necesare. Ceea ce se întâmplă după o vreme este că ei înşişi nu mai înţeleg ce se întâmplă în interioriorul lor. Când viaţa lor interioară nu mai este reflectată înapoi către ei de către un părinte sau profesor înţelegător care să dea un nume sentimentelor lor şi să-i asculte cu inima deschisă, ei se pot bloca ei înşişi în interior şi să se manifeste în exterior în moduri care par incontrolabile şi iraţionale. În acel moment este necesară multă atenţie şi un profund grad de conştientizare pentru a înţelege ce-i afectează pe aceşti copii, având în vedere că ei şi-au pierdut legătura cu propriile lor sentimente.
Poate fi şi cazul acelor copii care nu se simt bineveniţi sau se simt neînţeleşi, îndepărtaţi şi deconectaţi de la mediul lor. Ei nu-şi exteriorizează emoţiile printr-un comportament agresiv sau scăpat de sub control. Ei sunt blocaţi în micuţa lor lume şi este dificil de ajuns la ei. Adeseori aceşti copii sunt extrem de sensibili şi reacţionează foarte puternic la energiile discordante din jurul lor. Deoarece este greu de imaginat cum este să fii atât de sensibil, limitele lor sunt uşor de încălcat, şi pentru a supravieţui emoţional ei îşi închid centrul sentimentelor. Acest mecanism de supravieţuire este numit în general ”autism”. Este un paradox că copiii autişti sunt consideraţi non-empatici (incapabili să vadă lucrurile din punctul de vedere al altei persoane), deşi ei sunt extrem de sensibili. S-ar putea spune că ei au atât de multe probleme să-şi păstreze propriile limite, încât nu-şi pot permite să ajungă la alţii, să-şi extindă conştiinţa în aşa fel încât să-i includă şi pe alţii. Ei simt că lumea lor s-ar surpa dacă ar face asta, iar ei ar fi înghiţiţi de haos. Comportamentul non-empatic al copiilor autişti este prin urmare rezultatul unei enorme impresionabilităţi în ceea ce priveşte energia altora. Această copleşitoare sensibilitate este cea care îl face pe copilul autist să se protejeze pe sine însuşi şi să se deconecteze emoţional. Comportamentul non-empatic sau non-social al copiilor autişti este un mecanism de supravieţuire şi nu o caracteristică esenţială a sufletului.
Copiii care încearcă să-şi rezolve problemele într-un mod extravertit (rebeliune, agitaţie, lipsă de concentrare) precum şi copiii care caută o soluţie introvertită (retragerea şi închiderea emoţională) au o serie de caracteristici comune.
– Ei se simt nedoriţi, nerecunoscuţi sau neapreciaţi pentru ceea ce ei sunt .
– Ei nu sunt ferm înrădăcinaţi sau împământaţi în corpurile lor fizice. Literalmente acest lucru poate fi perceput în aura lor care de multe ori nu este pe deplin conectată la pământ în partea inferioară. Practic aceasta înseamnă că lor le lipseşte o bază emoţională sau o ancoră de siguranţă interioară ca să poată explora lumea într-un mod relaxat şi deschis. Aceasta are la bază sentimentul de ”a nu te simţi în largul tău” ceea ce face să fie foarte dificil pentru ei ca ”doar să fie” într-un mod fără griji.
– Ca rezultat ei pot avea simptome fizice şi tulburări şi/sau reacţii puternice la anumite alimente sau substanţe.
– Pe măsură ce cresc şi devin adolescenţi, poate deveni dificil pentru ei să-şi găsească locul în societate (prin găsirea unei forme de educaţie potrivite sau a unui loc de muncă care să li se potrivească).
Aş dori să spun un pic mai multe despre felul în care aceşti copii şi adolescenţi pot fi sprijiniţi să se simtă mai doriţi şi să-şi găsească propriile lor căi de exprimare. Dar mai întâi aş vrea să subliniez că este foarte important să nu vă gândiţi la vreo vinovăţie când vorbim despre cauzele problemelor pe care noii copii le experimentează. Părinţii acestor copii adeseori fac tot posibilul să-i sprijine şi să aibă grijă de ei. Numeroşi părinţi sunt conştienţi de calităţile speciale a copiilor lor şi, intuitiv, devin din ce în ce mai conectaţi cu ei. Prin deschiderea şi disponibilitatea lor, se produce un enorm proces de învăţare. Sunt acei părinţi care, împreună cu copiii lor, deschid calea în societate şi pregătesc drumul pentru găsirea unor noi modalităţi de a se ocupa de copii.
Confruntarea cu experimentarea realităţii pământ, uneori dureroasă, a noilor copii a fost aleasă în mod conştient. Ei vin să aducă ceva nou şi ei ştiu asta în inima lor. Aceasta pune dificultăţile lor într-o perspectivă diferită. La nivel de suflet, ei îşi asumă responsabilitatea pentru ceea cu ce se confruntă în viaţa lor; ei acceptă eşecurile şi obstacolele. Societatea nu este ”împotriva lor”. În multe privinţe, societatea este adormită. Este o adormire în obiceiuri vechi şi sosirea noilor copii este un apel la trezire. Da, ei sunt un pic ca şi voi, puteţi simţi asta? Generaţia anterioară de lucrători în lumină a trecut prin aceleaşi dileme în ceea ce priveşte noii copii, cu acea deosebire că în prezent lucrurile au luat amploare şi au ajuns la un punct de cotitură. Noii copii sunt atât cauza cât şi efectul acestei accelerări.
Călăuzirea noilor copii
În călăuzirea noilor copii, fie ca părinţi a lor, profesori sau terapeuţi, punctul de pornire este întotdeauna conectarea interioară la acea realitate individuală a copilului. Temelia oricărui ajutor real este bunăvoinţa de a vă deschide căii copilului de experimentare a vieţii şi abilitatea de a vă conecta la ceea ce el vă comunică fie verbal fie non-verbal. Cea mai importantă calitate pe care trebuie să o posede cel ce doreşte să-i îndrume pe aceşti copii este abilitatea de a asculta şi de a fi receptiv la ceva nou.
Nu este atât de important să aveţi cunoştinţe sau competenţe specifice. Ele pot fi chiar un impediment. Teoriile despre noii copii adeseori se îndepărtează de clasificările generale bazate pe comportamentul exterior. Sindroamele şi diagnosticele se bazează pe simptomele externe vizibile. Dar ceea ce lipseşte aici şi ce este vital pentru a ajunge cu adevărat la aceşti copii, este acea conectare interioară la ceea ce copilul experimentează: sentimentele şi emoţiile care dau naştere comportamentului exterior.
Pentru a privi pe cineva într-un mod deschis şi imparţial, în primul rând trebuie să vă eliberaţi de ideile preconcepute şi de aşteptări. Vă puteţi conecta cu adevărat la cineva (la oricine) numai dacă prima dată v-aţi eliberat de tot ceea ce gândiţi sau ştiţi despre celălalt. Numai atunci există posibilitatea de a fi prezent în acum într-un mod cu adevărat sensibil şi intuitiv. Acesta este şi un mod minunat de a fi primitori cu cineva, pentru că voi vă permiteţi astfel să fiţi atinşi de adevărata energie a sufletului lor.
Dintr-o astfel de atitudine fundamental deschisă, care este mai degrabă de natură sentimentală decât de gândire, voi puteţi intra într-o comunicare cu o altă persoană, o comunicare benefică şi care vă îmbogăţeşte pe amândoi. Interacţiunea cu un copil nu este niciodată o cale cu un singur sens. În această relaţie amândoi sunteţi profesori în anumite momente şi ucenici în altele. Aceasta este o caracteristică a tuturor relaţiilor spirituale pline de înţeles.
Când relaţia dintre călăuzitor şi copil este definită într-un mod clar şi transparent, există multe posibilităţi de a sprijini copilul în dezvoltarea sa. Vă voi indica câteva moduri de o manieră generală, care nu au însă pretenţia de a fi complete ci de a indica mai degrabă o direcţie generală.
– Aprecieri pozitive pentru calităţile lor unice (pentru ceea ce-i face ”diferiţi”)
Ajutaţi-i să-şi amintească cine sunt. Ajutaţi-i să-şi dea seama că marea lor sensibilitate şi idealismul lor aparţin celor mai frumoase calităţi pe care ei le posedă. Lăsaţi-i să se exprime în ce privinţe se simt ”diferiţi” şi încurajaţi-i să afle cum aceste calităţi ale lor îmbogăţesc şi contribuie la evoluţia lumii. Găsiţi moduri creative prin care ei să-şi poată exprima (înalta) sensibilitate în aşa fel încât să se poată bucura de ea. Aduceţi-i împreună şi lăsaţi-i să facă schimb de experienţe şi să-şi împărtăşească energiile.
– Dezvoltarea intuitivă
Pentru a antrena abilităţile lor intuitive într-un mod jucăuş, ajutaţi-i să se conecteze la corpul şi la emoţiile lor, întăriţi-le conştiinţa lor de sine. Propria împământare, să-ţi cunoşti limitele interioare şi să te foloseşti de propria-ţi intuiţie pentru a afla ceea ce este bun pentru tine, sunt abilităţi pe care aceşti copii sensibili le pot învăţa cu uşurinţă când sunt tineri şi fără limitări. Când sunt mai mari, ei pot fi mai inhibaţi în ceea ce priveşte tendinţa lor naturală de a simţi, imagina şi fantazia. În acest caz, este important ca în primul rând să-i ajutaţi să devină conştienţi de emoţiile sau de convingerile limitative care le blochează fluxul intuiţiei. Dacă există probleme în acest sens, aproape întotdeauna fluxul energetic în cele trei chakre inferioare este blocat. În aceşti copii există frici, frustrări şi dezamăgiri din cauza cărora ei se pot simţi nesiguri, deprimaţi sau chiar îşi doresc să moară.
– Respectaţi maturitatea lor ca suflet
Ajutaţi-i să înţeleagă că marea lor sensibilitate şi faptul de ”a fi diferiţi” a fost alegerea lor conştientă şi că aveţi încredere în capacitatea lor inerentă de a-şi rezolva problemele. Nu-i trataţi ca victime. Faceţi apel la darurile şi talentele lor şi, pe cât posibil, lăsaţi-i să-şi găsească propriile răspunsuri şi soluţii. Încurajaţi-i să se conecteze la pasiunea şi la inspiraţia lor şi
ajutaţi-i să descopere cum să-şi exprime şi să-şi manifeste într-un mod practic energia lor inspiraţională pe pământ.
– Faceţi loc exprimării de sine
Energia noilor copii sau a adolescenţilor poate fi atât de diafană şi de idealistă încât poate părea intangibilă. Pentru aceşti copii este important să se poată exprima în formă materială. Aceasta poate fi o formă creativă cum ar fi pictura sau compunerea muzicii, sau prin sport sau jocuri. Ceea ce contează este ca ei să înveţe cum să-şi împământeze energia şi cum să o facă vizibilă celorlaţi. În acest fel ei îşi canalizează energia pe pământ. În oricare dintre aceste situaţii punctul de plecare trebuie să fie bucuria lor de a se exprima într-o formă materială. Când sunt încurajaţi să exploreze şi să experimenteze liber, ei vor găsi formele care li se potrivesc.
– Medicina alternativă
Formele blânde, holistice de tratament cum ar fi lectura, tămăduirea sau medicina alternativă pot fi într-adevăr de folos în ceea ce priveşte simptomele fizice ale acestor copii, simptome care au legătură cu energia lor generală şi cu condiţia psihică. Deoarece sunt atât de sensibili faţă de energie, aceşti copii răspund cu uşurinţă la modalităţile de tratament care se concentrează în primul rând pe nivelul energetic (psihicul) şi numai în al doilea rând pe corp. Ceea ce este important este să nu se aleagă un tratament sau o medicaţie bazată exclusiv pe simptomele externe ci cea care face o conexiune interioară cu situaţia unică a unui copil special. Ca părinte sau terapeut puteţi întreba copilul la nivel interior dacă tratamentul este benefic pentru el. Dar când copilul este destul de mare, el poate fi implicat în alegerea soluţiilor.
– Educaţia
Formele iluminate de educaţie iau copilul şi lumea lui interioară drept punct de pornire. În trecut cunoaşterea a fost adesea ”turnată” în copii în maniera de sus în jos. Ei au fost consideraţi drept vase goale care este necesar a fi umplute cu cunoştinţe şi abilităţi utile. Totuşi, dacă privim copilul ca pe un suflet matur cu propriile lui interese şi scopuri, educaţia ia o formă diferită. Provocarea nu mai este de a face ceva din nimic, ci de a trezi şi a elibera ceva ce deja există în copil: energia naturală a sufletului său care vrea să se manifeste şi să se exprime în lumea materială. În copil există o tendinţă generală de a dori să înveţe, să exploreze şi să afle mai multe depre lume. Numai atunci când sunt forţaţi în mod sistematic să înveţe lucruri care nu au legătură cu modul în care ei experimetează lucrurile, ei devin reticenţi şi nu doresc să înveţe. Conservarea şi lucrul cu nerăbdarea naturală a copilului de a învăţa este baza noii educaţii. În această abordare, rolul profesorului este foarte diferit. Ceea ce i se cere în primul şi în primul rând este să fie prezent cu copilul într-un mod deschis şi intuitiv. Profesorul porneşte de la ipoteza că se poate avea încredere în abilităţile naturale şi unice ale fiecărui copil. El îi permite copilului să-şi aleagă calea, spijinindu-l prin transmiterea de cunoştinţe şi prin furnizarea acelor materiale de care are nevoie pentru a-şi atinge scopurile.
Confruntarea cu suferinţa copilului vostru
Când sunteţi părintele unui copil sensibil şi când observaţi greutăţile pe care le întâmpină în relaţiile lui cu lumea, cu tot dragul doriţi să-l protejaţi sau să-l feriţi de rele. Pe neobservate aţi putea ajunge să vedeţi lumea exterioară ca pe un duşman şi pe copilul vostru ca pe o victimă vulnerabilă. S-ar putea să vă fie teamă şi să vă întrebaţi dacă copilul vostru s-ar putea descurca vreodată fără voi. Privindu-vă copilul suferind puteţi fi din nou aruncaţi în temerile, regretele şi dezamăgirile voastre cele mai profunde. Cu toate acestea, prezenţa acestor copii speciali în vieţile voastre, întotdeauna au o logică ascunsă. Există un sens mai profund cu o intenţie pozitivă. O cale de a descoperi acea logică şi semnificaţia este de a vă privi copilul cu alţi ochi. Să nu-l mai priviţi ca pe o micuţă fiinţă neajutorată ci ca pe un profesor – un înger dacă vreţi – care a venit să vă aducă un mesaj. Vă invit să mă însoţiţi în următoarea meditaţie. Dacă nu aveţi copii, pur şi simplu puteţi invita un copil imaginar să vină la voi.
Imaginaţi-vă că vă plimbaţi printr-o grădină minunată. Deschideţi-vă inima acestei lumi a păcii şi liniştii şi lăsaţi-vă privirea să hoinărească prin prejur. Sunt multe plante şi flori prin grădină. Simţiţi ritmul anotimpurilor, ciclurile timpului care alternează blând şi lent între ele.
Acum priviţi în partea voastră laterală şi vedeţi cum un copil se plimbă alături de voi. Gândiţi-vă la primul copil care vă vine în minte. În tăcere vă ia de mână şi vă plimbaţi împreună prin grădină bucurându-vă de frumuseţea naturii.
După un timp observaţi un loc care vă invită să vă aşezaţi, poate fi o bancă micuţă sau un colţişor jos pe iarbă. Acum vă uitaţi mai bine la copil. Priviţi-i faţa micuţă şi priviţi adânc în ochii lui. După un timp voi observaţi că are loc o transformare. Încet faţa copilului se transformă în cea a unui înger. Vedeţi cum copilul devine o lumină strălucitoare şi devine mai eteric, aparţinând unei lumi diferite. Poate observaţi culori în jurul îngerului-copil.
În tăcere vă uitaţi la acest înger şi sunteţi uimiţi de aspectul său. Simţiţi cum deveniţi mai mici, ca nişte copii din nou. Eliberaţi-vă de povara de a fi adult pentru un moment şi simţiţi din nou acel sentiment de uimire care este atât de natural pentru un copil. Cu ochii mari vă uitaţi la acel magnific înger din faţa voastră şi simţiţi că el/ea are să vă spună ceva. Face asta prin a vă transmite prima dată o energie prin ochii lui/ei. Voi primiţi acea energie şi îi simţiţi esenţa.
Apoi îi puneţi o întrebare îngerului. ”De ce ai venit pe pământ?” întrebaţi voi, ”Care este darul pe care îl aduci?”. Lăsaţi îngerul să vorbească. Nu trebuie să fie în cuvinte – poate vorbi şi prin sentimente. Apoi ştiţi dintr-o dată, fără cuvinte sau imagini care să intervină.
Când aţi primit răspunsul, daţi-i de ştire îngerului şi întrebaţi-l ”Care este cel mai important lucru pe care îl pot face pentru tine?Cum pot să te sprijin cel mai bine în misiunea ta, în eforturile tale?”
Lăsaţi îngerul-copil să vă spună, prin cuvinte sau prin sentimente.
Apoi luaţi-vă rămas bun când simţiţi că o conexiune durabilă a fost realizată între voi de la inimă la inimă.
De cele mai multe ori, lucrul de care copilul are cea mai mare nevoie de la voi este şi lucrul care vă ajută pe voi. Trăsătura de caracter sau energia de care e cea mai mare nevoie pentru a spijini copilul este adesea exact trăsătura de caracter sau energia pe care voi la nivel de suflet vreţi să o dezvoltaţi sau să o stăpâniţi. Lăsaţi-ne să vă dăm câteva exemple.
Poate fi cazul în care aveţi un copil introvertit care îşi ascunde sentimentele şi este greu de comunicat cu el. Ceea ce el vă cere este să învăţaţi să vă conectaţi intuitiv la el, să fiţi răbdători, şi să fiţi dispuşi să vă studiaţi în profunzime sentimentele. Acest lucru îl ajută pe copil. Foarte des, pentru a dezvolta calităţile care sunt utile copilului este exact ceea ce trebuie să faceţi şi pentru voi înşivă, în ceea ce priveşte dezvoltarea voastră interioară. Poate că sunteţi o persoană care are convingeri foarte puternice despre o mulţime de lucruri, sau cineva care este foarte practic şi eficient şi nu aţi explorat niciodată tărâmul emoţiilor sau sentimentelor prea mult. Copilul vostru vă invită să reechilibraţi balanţa. Deci, deşi aparent, copilul pare să vi se prezinte doar cu o problemă, există un sens mai profund ascuns în interiorul problemei: o provocare pentru voi să vă dezvoltaţi anumite calităţi care se potrivesc foarte bine propriei voastre căi de creştere interioară.
O altă posibilitate este ca voi să aveţi un copil plin de viaţă şi cu o voinţă foarte puternică, un copil care foarte uşor vă încalcă graniţele şi vă obligă să ridicaţi vocea şi să-i spuneţi clar ce aceptaţi şi ce nu acceptaţi. Acest copil vă poate pricinui dese supărări şi s-ar putea ca uneori să vă simţiţi copleşiţi de prezenţa lui. Ceea ce acest copil vă cere este să vă delimitaţi cu precizie graniţele, astfel încât să vă puteţi exprima necesităţile şi aşteptările într-un mod ferm şi conştient de sine. Dacă există multe conflicte între voi, asta în general arată că voi încă nu v-aţi hotărât ce acceptaţi şi ce nu acceptaţi. Copilul vostru vă invită să vă delimitaţi clar propriul vostru spaţiu şi să vă precizaţi poziţia pe care vă situaţi în relaţia cu el, şi foarte des acest lucru vă clarifică şi relaţiile pe care le aveţi cu ceilalţi. Comportamentul copilului (şi reacţia voastră la el) amplifică doar o problemă care există deja. Este foarte probabil să fi avut deja o problemă cu încrederea în sine înainte ca copilul vostru să se fi născut. Acum copilul vă cere să deveniţi cu adevărat conştienţi de cine sunteţi şi să dovediţi asta, iar acest lucru este exact ceea ce voi aveţi nevoie pe calea voastră interioară.
Atunci când dezvoltaţi acele calităţi care susţin copilul, voi vă ajutaţi de fapt pe amândoi. Prin adăugarea înţelegerii, iubirii, independenţei şi conştiinţei de sine, voi puteţi deveni un model pentru copil, un far de lumină. În această formă, într-un proces reciproc inspirat de creştere şi
de vindecare, o nouă energie se naşte pe pământ. O torţă de lumină este trecută de la o generaţie la alta, şi ea străluceşte chiar mai puternic.
Vă lăudăm pentru dedicarea, iubirea şi angajamentul vostru. Ne dorim ca voi să experimentaţi bucurie şi distracţie în această călătorie de explorare pe care voi şi noii copii o întreprindeţi. Sperăm să aveţi compasiune pentru ei dar mai ales pentru voi înşivă pentru că cu siguranţă veşi face greşeli. (Amintiţi-vă că greşelile sunt întotdeauna cele mai importante instrumente de învăţare.) Avem încredere că torţa voastră va continua să ardă şi va răspândi multe scântei către purtătorii torţei care vin după voi. Dar orice aţi face, fie că experimentaţi bucurie sau disperare, fie că aveţi compasiune sau prejudecăţi, fie că sunteţi deschişi şi plini de încredere sau la pământ şi deprimaţi, noi vă iubim şi vom continua să vă oferim sprijin şi încurajare. Sunteţi bineveniţi. Întotdeauna.
Întrebări şi răspunsuri
După transmiterea mesajului, au puse întrebări şi s-au dat răspunsuri. Câteva dintre ele sunt redate mai jos.
Ce pot să fac pentru fiica mea autistă în vârstă de 6 ani?
În primul rând aş vrea să spun că îţi iubeşti nespus de mult fiica şi că dragostea ta este palpabilă de-a dreptul pentru ea. Cu aceasta, cel mai important lucru a fost spus. Dragostea ta o învăluie într-o îmbrăţişare constantă, tăcută. Aceasta nu rezolvă problemele pe care ea le are, şi nici dificultăţile pe care le întâmpini în relaţia cu ea, dar reprezintă condiţia fundamentală ca lucrurile să meargă. Simte pentru un moment în tine însuţi integritatea şi sinceritatea iubirii tale: este cel mai preţios dar care poate fi făcut unui copil.
Este de înţeles că te simţi nesigură, chiar disperată uneori, dar în esenţă este o iubire profundă care vă uneşte pe amândouă. Dacă lucrurile nu merg aşa cum le-ai planificat sau cum te-ai aşteptat, nu sunteţi nici una de condamnat. Există ceva prin care ea vrea să treacă sau să se confrunte în viaţa ei, un motiv special pentru care ea are această problemă. Este intenţia ei de a fi aici pe pământ într-un mod foarte pur. Ea poartă în interiorul ei o energie foarte pură şi cunoştinţe foarte vaste, care vor atinge foarte mulţi oameni. Dar este necesară multă răbdare, şi din partea ei şi din partea ta, pentru a putea aduce intactă această energie pe pământ. Ea a ales – este complicat de explicat în cuvinte – să aducă pe pământ o energie pură şi evoluată fiind relativ neprotejată pentru asta. Deci, energia ei nu este acordată la realitatea energetică a pământului şi ea are nevoie de un translator, de cineva care să o ajute să facă translatarea la realitatea de pe pământ. Ea a ales în mod conştient această relativă lipsă de protecţie şi o sensibilitate ridicată deoarece în acest fel vibraţia pe care o poartă în interiorul ei poate rămâne la un nivel foarte înalt.
Am putea privi lucrurile şi în felul următor (vorbesc la modul general acum). Dacă aveţi un copil ”normal” , în sensul că se adaptează cu uşurinţă la aşteptările lumii exterioare, el va uita mult mai repede cine este, adică va pierde contactul cu energia sufletului său. El va fi mai uşor de influenţat de cererile şi standardele societăţii şi nici cei mai sensibili şi iluminaţi părinţi nu pot împiedica asta. Copiii cu tulburări de comportament cum ar fi autismul nu se adaptează atât de uşor. Dar, din această cauză, energia sufletului copilului este mult mai bine conservată, este mult mai greu de urnit cum s-ar spune. Oamenii din preajma acestui copil vor trebui să se adapteze şi nu copilul. Această situaţie este adeseori dificilă pentru părinţi, profesori sau medici. Dar în această problemă există o comoară ascunsă. Starea copilului de a fi ”diferit” provoacă mediul să găsească noi căi de comunicare, să reflecteze asupra ipotezelor care înainte păreau de la sine evidente şi să se deschidă cu adevărat la realitatea interioară a copilului.
Ceea ce ţi se cere în relaţia cu fiica ta este mai ales să ai încredere în ea şi să te adaptezi la nevoile ei. Şi faci asta foarte bine! Ai mult spaţiu interior în fiinţa ta. Ai încredere în faptul că copila ta şi-a ales această cale, că ea şi-a ales etapele din viaţa ei şi că ea v-a ales ca părinţi pentru ca împreună să o puteţi ajuta să-şi strălucească lumina pe pământ. Faci o treabă excelentă.
Note adiţionale făcute de Pamela: după sesiune am făcut o scurtă lectură intuitivă a acestei fete, pe baza unei fotografii a ei. Această lectură a arătat că autismul ei este legat de o experienţă de viaţă din trecut. Aceasta este o transcriere literală a lecturii:
Văd multă energie de culoare albastră deasupra capului ei sub forma unor pietre strălucitoare şi transparente care sunt unite sub forma unui oval vertical deasupra chakrei coroană. Este o energie de o vibraţie foarte înaltă; ea conţine o profundă înţelegere a vieţii şi a psihicului uman. Simt că ea a trăit odată pe pământ şi a avut o experienţă spirituală sau de clarsimţire puternică în timpul căreia a simţit cum vine spre ea multă cunoaştere, ca o revelaţie. Drept urmare, comportamentul şi motivaţiile oamenilor din jurul ei au devenit transparente pentru ea, inclusiv tăcutele jocuri ale puterii care se desfăşurau în comunitatea în care ea trăia. Dar a fost dificil pentru ea să integreze această cunoaştere în existenţa ei de zi cu zi. Simt că ea s-a îmbolnăvit, a început să se simtă rău atât din punct de vedere fizic cât şi psihic. Ea nu putea să-şi spună adevărul deoarece mediul în care trăia n-ar fi înţeles, nu l-ar fi putut suporta. Aceasta a făcut-o să devină foarte anxioasă, avea sentimentul că deţine o cunoaştere care i-ar putea ajuta pe ceilalţi şi i-ar ajuta să prevină suferinţa, şi totuşi îi era imposibil să vorbească despre aceste lucruri pentru că s-ar fi blocat. Am impresia că ea nu a putut rezolva această dilemă de-a lungul acelei vieţi şi a fost dărâmată de stresul emoţional şi de problemele fizice care au fost rezultatul faptului că nu a putut să integreze această înaltă cunoaştere în fiinţa ei fizică. Ea s-a închis emoţional şi aceasta a avut efect asupra gâtului ei (exprimarea de sine), a inimii ei (conectarea cu ceilalţi) şi asupra celor trei chakre inferioare (senzaţia de siguranţă şi de a fi dorită).
Acum (în prezent) această înaltă cunoaştere (ovalul albastru) este suspendată deasupra capului ei, rafinată şi pură, şi intenţia ei pentru această viaţă este să o integreze în realitatea ei fizică şi emoţională pe pământ. Simt puternic că acesta este motivul pentru care a venit la tine (mama ei). Şi tu deţii o anumită energie albastră (calitatea unei înalte conştientizări) în câmpul tău auric, deci există o legătură naturală cu ea. Tu, deasemenea, ai culoarea roşie în aură în jurul celor trei chakre inferioare ceea ce denotă că eşti capabilă să-ţi susţii adevărul deşi ţi-a fost greu să o faci uneori. Sentimentul meu este că şi numai prezenţa ta are un efect de vindecare asupra fiicei tale. Şi asta este minunat. Ea vrea să se vindece în această viaţă, pas cu pas. Voi ca şi părinţi ai ei sunteţi parte a soluţiei, nu sunteţi parte a problemei.
Amândoi fiii mei sunt foarte sensibili, dar în feluri foarte diferite şi prin urmare, ei se luptă şi se ceartă tot timpul. Îmi este foarte greu să-i văd făcând asta. Mă surprind pe mine însumi luptând şi certându-mă cu ei, deşi sunt o persoană care chiar doreşte pace şi armonie în jur. Cum să mă descurc cu asta?
Este foarte important pentru tine să te ridici şi să-ţi susţii propriul adevăr, să rămâi la bunele tale sentimente şi să-ţi delimitezi clar limitele în relaţiile cu ceilalţi. Conştiinţa voastră glisează cu uşurinţă între cele două chakre superioare (chakra celui de-al treilea ochi şi chakra coroană) din care voi vă conectaţi cu emoţiile celorlalţi şi înţelegeţi motivele care le-au determinat. Dar voi pierdeţi legătura cu cele trei chakre inferioare, care vă spun ce simţiţi voi, de ce aveţi voi nevoie şi ce vă doriţi voi. Pierdeţi legătura cu copilul vostru interior (sediul emoţiilor) şi deveniţi neîmpământaţi.
Eşti foarte sensibilă tu însuţi şi sensibilitatea ta conţine multă empatie şi dorinţă de a-i ajuta pe ceilalţi. Doreşti să fii conectată, să fii împreună cu ceilalţi, dar aceasta este adeseori în dezavantajul tău. Este important pentru tine să-ţi iei în serios propriile tale emoţii de furie şi împotrivire şi să permiţi să aibă loc un schimb de energie în aşa fel încât să restabileşti echilibrul între a da şi a primi.
Lupta în care te afli cu cei doi copii are un motiv. Te provoacă să-ţi stabileşti clar limitele şi să le impui respect. Adesea, aceasta este o problemă pentru părinţii care sunt foarte sensibili şi care doresc să-şi înţeleagă copiii şi nu să-i rănească. În rolul de părinte ei adeseori îşi pierd echilibrul din cauză că-şi reprimă propriile emoţii şi-şi pierd legătura cu propriul lor copil interior. Tu ar trebui să devii mai categorică şi mai ”ego-centrată” în relaţia cu copiii tăi.
Devenind mai conştientă de sine şi mai categorică, vei fi mai capabilă să devii un exemplu pentru copiii tăi şi să le arăţi cum este să fii o persoană hiper sensibilă şi în acelaşi timp încrezătoare în sine. Prin încorporarea acestei energii a echilibrului, tu îi înveţi mai mult decât o vor putea face vreodată cuvintele.
Copiii îţi simt energia, tonalităţile sentimentelor legate de cine eşti, mai ales copiii sensibili. Rezervă-ţi un spaţiu pentru a te exprima şi vei vedea că astfel devii mult mai împământată, iar asta îţi va da pacea reală şi armonia pe care le cauţi.
Cum aş putea să-mi împlinesc intenţia şi dorinţa de a lucra cu copiii? Mă simt inspirată să lucrez cu copiii în modul pe care l-ai descris dar în acelaşi timp sunt inhibată de frica de eşec şi de îndoielile mele ”că cineva are nevoie de mine”. Din nou şi din nou sunt ”întreruptă” în fluxul meu exterior de exprimare de sine de nesiguranţa mea. Cum să mă descurc cu asta?
Există o dorinţă autentică în interiorul tău şi care provine de la sufletul tău. Este important să îngrijeşti acea dorinţă şi să o tratezi grijuliu şi cu multă blândeţe. În afară de entuziasm, această dorinţă trezeşte şi frica în interiorul tău. Ea aduce la suprafaţă o rană veche, care merge în urmă până la copilăria ta şi chiar mai departe, la o altă viaţă, în care ai fost respinsă datorită calităţilor specifice pe care acum vrei din nou să le exprimi. Experienţa respingerii (violente) a lăsat o traumă în sufletul tău. Această traumă te face acum să te împotriveşti şi să te clatini când o altă parte a ta vrea să manifeste din nou adevărata energie a sufletului tău. Înţelegerea şi acceptarea acestei moşteniri este primul şi cel mai important pas către vindecarea ta. Prin a fi nerăbdătoare cu tine însuţi şi judecându-ţi fricile şi nesiguranţa, tu îţi negi durerea din tine care vrea să fie recunoscută şi adusă în conştiinţă.
Lasă-ţi timp pentru a vindeca copilul rănit din tine. Entuziasmul tău te poate duce în direcţia bună dar îţi poate da o stare de nelinişte, dacă încerci să-ţi vindeci prea repede rănile interioare. Aminteşte-ţi un lucru important, acest proces care se desfăşoară în tine nu are legătură cu manifestarea ta în lumea exterioară. El are legătură cu vindecarea ta. Primul şi cel mai important scop al oricărui suflet care se încarnează pe pământ este propria realizare: să se iubească şi să se accepte pe sine aşa cum este şi să experimenteze intensa eliberare ce provine din aceasta. Aceasta este baza tuturor energiilor creative, spirituale. Odată ce ea este atinsă, manifestarea exterioară devine uşoară şi lipsită de efort.
Faptul că doreşti să trăieşti şi să fii în lume din toată inima, arată că eşti pregătită să intri în miezul fricii şi întunericului care mai este în tine. Dorinţa de a-ţi exprima pe pământ adevărata energie a sufletului tău întotdeauna apare când eşti pregătită pentru un nivel mai profund al auto-vindecării. Pe măsură ce te pregăteşti să-ţi exprimi inspiraţia inimii tale pe pământ , tu, mai mult ca niciodată, vei renunţa la trecut, la educaţia şi la relaţiile care nu te mai hrănesc. Conectarea cu sufletul tău creează multă mişcare în tine şi s-ar putea să ţi se pară că faci un pas înapoi înainte ca energia ta spirituală să poată lua formă. Vor apărea schimbări în viaţa ta şi, pentru un timp, lucrurile pot deveni chiar haotice sau dezordonate. Şi acest lucru este exact aşa cum trebuie să fie. Nu te îndoi de tine atunci când procesul manifestării dorinţelor sufletului tău vine cu lovituri şi şocuri. Aceste lovituri şi şocuri sunt cele care te fac să-ţi dai seama cine eşti cu adevărat şi ce ai de oferit celorlalţi. Trecerea prin frică şi nesiguranţă, înfruntându-le şi acceptându-le prezenţa, te face mult mai iubitoare şi mai plină de compasiune faţă de ceilalţi. Odată ce te-ai eliberat de judecăţi, şi accepţi cu adevărat cine eşti în acest moment, devii înţeleaptă. Înţelege că într-adevăr este vorba despre tine şi nu despre ceilalţi. Şi în acel moment, ceilalţi vor începe să vină spre tine. Vor vedea în tine ceva ce-i inspiră. Oportunităţile de a-ţi manifesta inspiraţia sufletului tău vor apare cu uşurinţă. Eşti pregătită şi vei şti asta.
© Pamela Kribbe