Energiile Mamei și ale Tatălui
Maria prin Pamela Kribbe
Dragi prieteni,
Eu sunt Maria. Eu sunt mama lui Jeshua și reprezint arhetipul mamei în tradiția voastră. În această tradiție, energia mamei a devenit distorsionată și coruptă, iar această rană afectează atât bărbații cât și femeile, băieții și fetele. Maternitatea este creativă într-un mod receptiv. Ca mamă, veți primi un copil în pântecele vostru și deveniți un canal pentru un suflet nou pe Pământ. Deveniți fizic atașate de copilul care vine prin voi; cu toate acestea, detașarea începe de la naștere deoarece lăsați copilul să fie propriul său sine unic atunci când tăiați cordonul ombilical.
Creativitatea unei mame include faptul de a-i da drumul copilului, chiar dacă cea mai adâncă fuziune a avut loc când copilul înmugurește în pântecele mamei unde este hrănit și înconjurat fizic. Deși această profundă fuziune a avut loc, în mod inevitabil există și un dat drumul dându-i voie copilului să-și desăvârșească drumul în viață în modul său unic. Astfel, maternitatea poartă două extreme în ea: pe de o parte, legătura și fuziunea, iar pe de altă parte, eliberarea și hrănirea calităților unice ale altei persoane.
În tradiția voastră, de obicei, femeile au fost limitate la rolul lor de mamă. Cu greu s-au putut dezvolta în alte domenii pentru că au existat mult prea puține oportunități ca acest lucru să se întâmple. Rareori au putut să-și arate pasiunea și inspirația, energia lor masculină. Au fost împinse într-o singură parte, în rolul lor de mamă și, prin urmare, au devenit excesiv de atașate de copiii lor. S-au identificat atât de puternic cu maternitatea lor, încât le-a fost aproape imposibil să-i dea drumul copilului lor și, astfel, să lase copilul să-și urmeze calea sa unică. Pe scurt, acest lucru a dus la un rol matern înăbușitor care a sufocat copilul.
În mod tradițional, tatăl era absent. Lui nu i s-a permis să joace un rol educativ, responsabil în familie. Rolul lui era în afara familiei: El trebuia să lucreze și să aibă succes în lume. Trebuia să fie ”om”, ceea ce însemna că era nevoie să-și suprime natura sensibilă. În acest fel s-a născut tatăl absent, iar acest lucru a avut la rândul lui un impact asupra copilului. Circumstanțele familiale nu i-au dat voie copilului să se elibereze și, cu ajutorul tatălui, să se îndepărteze de structura familială strânsă pentru a putea merge pe propria-i cale.
Întreaga structură familială a fost denaturată în tradiția voastră cu rezultatul că copiii – așa ca voi și generațiile dinaintea voastră: părinții voștri – au moștenit o imagine dezechilibrată a energiilor tatălui și ale mamei, a energiilor masculine și feminine. Mai devreme sau mai târziu, când intrați în relații cu alții, această denaturare își manifestă efectul.
Dacă sunteți foarte puternic identificați cu energia tatălui – mai ales cu tatăl absent – veți avea probleme să vă conectați profund și emoțional cu altcineva; nu aveți un exemplu bun despre modul în care funcționează acea relație. În cei care se tem de legătură și contopire, trăiește și frica de energia înăbușitoare a mamei, cealaltă parte a tatălui absent. Acest efect combinat poate duce la un tipar repetitiv în care vă temeți de o legătură cu cineva din cauza fricii de a fi înghițit de acea relație și, de asemenea, de a nu fi în măsură să vă urmați propria cale în acea relație; pe scurt, o frică să vă legați profund cu altcineva.
Pe de altă parte, dacă vă identificați puternic cu energia mamei – dacă aveți din trecut o legătură puternică cu energia mamei – atunci vă aruncați într-o relație și vă este frică să nu pierdeți cealaltă persoană. Vă temeți să nu fiți abandonați și, astfel, celălalt devine farul de care vă agățați. În cazul femeilor și a bărbaților care manifestă frica de separare este vorba adeseori de un tată care a fost absent, cineva pe care-l caută întreaga viață. Ei caută un paradis de siguranță și independență care le lipsește în ei înșiși. Dacă întâlnesc pe cineva care pare a fi acest far, se vor pierde cu ușurință pe ei înșiși în sentimentele lor față de acea persoană. Această nevoie crează un tipar de nevoie excesivă să fuzioneze cu un altul; are pretenții de la relație, pretenții distructive care vor duce în cele din urmă la conflict și trădare.
Așadar, puteți vedea cum stați într-o tradiție a distorsiunilor legate atât de energiile tatălui cât și ale mamei. Deși aceste tipare pot părea a fi ceva abstract, ele joacă un rol destul de concret în viața voastră personală.
Vă cer acum să vă conectați în interior cu energia primară a tatălui, cu energia cosmică a tatălui. Acea energie primară a tatălui este o energie a protecției, puterii, înțelepciunii și a imaginii de ansamblu. Chemați această energie, vă este disponibilă. Nu contează cum s-a manifestat în viață tatăl vostru biologic, acea energie a tatălui vă este acum disponibilă. Ceea ce vi se cere este să dezvoltați această energie în viața voastră pământeană. Deveniți conștienți de energia tatălui, de care aveți nevoie ca să vă puteți urma calea în viață într-un mod calm, împlinitor. S-ar putea să vedeți în fața ochilor o imagine cu figura unui tată. Cereți o imagine sau un sentiment sau o energie cu care să vă puteți identifica; orice imagine vă apare va funcționa pentru voi.
Tatăl este asociat cu granițele. El face deosebiri oriunde lucrurile ar trebui să fie diferențiate. Vă apără de fuziunea excesivă, de conectarea cu alții într-un mod în care v-ați putea pierde excesiv și renunța la voi înșivă. Energia tatălui vă ajută să vă îmbrățișați individualitatea. Voi sunteți, ca sine, o persoană unică; nu sunteți ca nimeni altcineva și această individualitate este necesară. Vă aparține și dorește să fie acceptată de voi astfel încât să vă respectați individualitatea și, în acest fel, să vă luați propriile decizii și să vă faceți propriile alegeri , alegeri care să vă reflecte pe voi. Tatăl din voi cunoaște acest lucru și vă va călăuzi să faceți acest lucru; el are grijă de voi.
Vă cer acum să vă conectați cu energia mamei. Nu într-atât cu energia mamei voastre biologice, cât cu energia cosmică a mamei, care este prezentă în Univers și cu care sunteți conectați pentru că sunteți parte a Creației. Voi sunteți născuți atât din energiile mamei cât și din energiile tatălui. Adevărata energie a mamei este iubitoare și susținătoare cu o mare blândețe, dar care vă dă drumul. Nu vrea să vă lege sau să vă rețină, vă lasă să fiți liberi, deși întotdeauna vă însoțește și vă susține în tot ceea ce faceți.
Experimentați, dacă puteți, această iubire blândă în inima voastră. Este ca și cum ați fi ținuți de o mână a iubirii care este întotdeauna deschisă; o mână deschisă din care vă puteți lua oricând zborul, dar o mână care este întotdeauna acolo pentru voi, doar să vă iubească, fără nici o constrângere, fără o legare excesivă. Încercați, dacă puteți, să simțiți în voi această energie a mamei, poate sub forma imaginii unei femei sau o femeie ghid sau altfel, printr-o culoare sau un sentiment. Dați-vă voie să primiți această energie astfel încât să aveți ceea de ce aveți nevoie ca să vă simți în siguranță, protejați, acceptați; să vă simțiți hrăniți de iubirea Universului.
Simțiți-vă înconjurați de energiile originale ale tatălui și ale mamei și dați-vă seama că vă aflați într-o tradiție în care aceste energii au devenit distorsionate și corupte. Cu toate acestea, nu sunteți doar o victimă, sunteți și creator. Ați venit să aduceți ceva nou pe Pământ, ceea ce înseamnă, printre altele, că veți ajuta la restabilirea echilibrului dintre energiile tatălui și ale mamei, pentru că sunteți suflete care conțin ambele energii. În procesul conștiinței care are loc acum pe Pământ, intenția este ca voi, ca suflet, să treziți energiile originale ale tatălui și ale mamei, precum și forța iubirii, care toate sunt în voi.
Acest proces vă susține și vă ajută să vă împliniți și manifestați potențialul. Vă conectează sufletul cu Pământul și, în același timp, îi ajută pe ceilalți. Cu cât mai mult aduceți în echilibru și armonie vechile și distorsionatele energii în voi, cu atât mai multă lumină radiați înspre ceilalți. Acest proces interior este cel mai important, esențial; este locul în care are loc adevărata magie. Ceea ce derivă din acesta în exterior, care este rolul vostru în această lume, cum trăiți, cu cine și cum, toate acestea sunt secundare. Adevărata problemă în această viață, care este acest proces interior, este un proces alchimic în care vechile voastre energii distorsionate se transformă într-o realitate nouă.
Cu toții doriți să faceți un pas înainte, ceea ce este în spiritul vremurilor, și care a fost, totodată, intenția voastră ca suflet atunci când ați început această călătorie, această întrupare. Simțiți că dețineți puterea să aduceți o nouă conștiință în această lume. Simțiți că voi înșivă sunteți sămânța acestei reînnoiri. Da, purtați vechile energii în voi: frici, cicatrici și dureri din această viață, dar și din viețile anterioare. Dar simțiți că acum este prezentă în voi atât de multă putere încât noul poate fi victorios. Într-un anumit sens, vă nașteți din nou.
Ce se întâmplă în viață este că mai întâi sunteți receptorul unei tradiții. O absorbiți copil fiind și chiar și mai târziu. În acest sens, sunteți o victimă a trecutului, pentru că nu sunteți imediat într-o poziție în care să puteți procesa complet acea tradiție, să vedeți prin ea și să o aduceți în lumina conștiinței voastre. În aproape fiecare viață umană va exista o criză care vă va confrunta cu alegeri în care sunteți provocați și când viața devine dureroasă. Dar acesta poate fi un proces constructiv, pentru că sufletul vostru vă călăuzește prin el. Sufletul vostru vrea să fiți creativi; vrea să lucreze cu voi astfel încât să fiți mai echilibrați și în armonie, și astfel să conectați Cerul cu Pământul și, în acest fel, ajutați la aducerea în formă a unui Nou Pământ.
Vă mulțumesc pentru prezența voastră aici și pe Pământ în acest moment. Voi faceți diferența. Vă salut.
©Pamela Kribbe