Lucrătorii în Lumină II
Mesaj de la Jeshua prin Pamela Kribbe
Istoria galactică a Lucrătorilor în Lumină
Naşterea sufletului
Sufletele Lucrătorilor în Lumină s-au născut cu mult înainte ca pământul şi omenirea să ia fiinţă.
Sufletele s-au născut în valuri. Acesta este sensul în care sufletele sunt eterne, fără început şi fără sfârşit. Dar în alt sens, ele se nasc la un moment dat. În acest moment conştiinţa lor ajunge la un sentiment de sine individual. Înainte de acest moment, ele sunt deja acolo dar, doar ca o posibilitate. Cu toate acestea, nu există încă o conştiinţă de sine sau de altul.
Conştiinţa “eu” apare atunci când ,cumva , este trasată o linie de demarcaţie între grupurile de energii. Am să apelez la metafore pentru a explica acest lucru.
Gândiţi-vă pentru o clipă la un ocean şi imaginaţi-vă că acesta este un câmp imens de energie care curge, fluxuri care se amestecă în mod constant şi în parte. Imaginaţi-vă că o conştiinţă difuză străbate întregul ocean. Numiţi-l spiritul oceanului, dacă doriţi. După un timp, în anumite locuri din ocean apar concentrări de conştiinţă. Conştiinţa aici este mai concentrată, mai puţin difuză decât în imediata sa apropiere. Pe tot cuprinsul oceanului există o diferenţiere în curs de desfăşurare, care conduce la dezvoltarea unor forme în interiorul oceanului. Aceste forme, care sunt puncte de conştiinţă concentrate, se mişcă independent de mediul lor. Experienţa lor despre ele însele este diferită de cea a oceanului (spiritului). Ceea ce se întâmplă aici este naşterea unui sentiment rudimentar de sine sau conştiinţă de sine.
De ce apar puncte concentrate de conştiinţă în unele părţi ale oceanului, mai degrabă decât în altele? Acest lucru este foarte greu de explicat. Puteţi simţi, totuşi, că există ceva foarte natural în acest proces? Când aruncaţi seminţe pe un strat de pământ observaţi că plantele mici care vor încolţi, fiecare va creşte în timpul şi ritmul ei propriu. Unele nu vor creşte la fel de mari sau la fel de uşor ca şi celelate. Unele nu vor creşte deloc. Există diferenţiere în teren. De ce ? Energia din ocean (spiritul oceanului) caută intuitiv cele mai bune expresii posibile pentru multiplele sale fluxuri sau nivele de conştiinţă.
În timpul formării punctelor individuale de conştiinţă în ocean, există o putere care lucrează asupra oceanului din exterior, sau aşa pare. Aceasta este puterea inspiraţiei divine, care poate fi concepută ca aspectul masculin a ceea ce a creat. Întrucât oceanul reprezintă partea feminină, receptivă, aspectul masculin poate fi vizualizat ca razele de lumină care penetrează oceanul consolidând procesul de diferenţiere şi de separare în bucăţi individuale de conştiinţă. Ele sunt ca razele de soare care încălzesc stratul germinativ.
Oceanul şi razele de lumină formează împreună o entitate sau o existenţă care poate fi asemuită cu un arhanghel. Este o energie arhetipală, cu un aspect atât masculin cât şi feminin şi este o energie angelică, care se manifestă sau se exprimă pe sine. Vom reveni la noţiunea de arhanghel mai în detaliu în ultimul capitol din partea I, numit “Sinele de Lumină.”
După ce sufletul se naşte ca o unitate individuală a conştiinţei, părăseşte încet starea oceanică de unitate care a fost casa lui pentru o lungă perioadă de timp. Sufletul devine din ce în ce mai conştient în a fi separat şi pe cont propriu.
Odată cu această conştiinţă, un sentiment de pierdere sau lipsă apare în suflet pentru prima dată. Când sufletul porneşte pe calea sa de explorare ca entitate individuală, sufletul va duce cu sine un anumit dor de întregire, dorinţa de a aparţine la ceva mai mare decât el însuşi. Adânc în sine, sufletul va păstra amintirea unei stări de conştiinţă în care totul este Una, în care nu există un “eu” sau un ” altul ”. Aceasta este ceea ce el consideră că ar fi “acasă” : O stare de unitate extatică, un loc de deplină siguranţă şi fluiditate.
Cu această amintire în adâncul memoriei sale, sufletul îşi începe călătoriile sale de-a lungul realităţii, de-a lungul a nenumărate domenii de experienţă şi de explorare interioară. Sufletul nou-născut este condus de curiozitate şi are o mare nevoie de experienţă. Acesta a fost elementul absent în starea oceanică de unitate. Sufletul este acum capabil de a explora în mod liber tot ce doreşte să exploreze. Este liber să caute plinătatea în tot felul de moduri.
În cadrul universului, există nenumărate planuri ale realităţii de explorat. Pământul este pur şi simplu unul dintre ele şi unul care a luat fiinţă relativ târziu, vorbind pe scară cosmică. Planurile realităţii sau dimensiunile îşi au originea în nevoile interioare sau în dorinţe. Ca toate creaţiile, ele sunt manifestări de viziuni interioare şi influenţe ale lor. Pământul a fost creat dintr-o dorinţă interioară de a reuni elemente din realităţi diferite, care s-au ciocnit una cu cealaltă. Pământul a fost destinat să fie un creuzet pentru o gamă mare de influenţe. Vom explica acest lucru mai jos. Pentru aceasta este suficient acum să spunem că pământul a fost un nou-venit pe scena cosmică şi că multe suflete au trăit multe vieţi de explorare şi dezvoltare pe alte planuri ale realităţii (planete, dimensiuni, sisteme stelare, etc) cu mult înainte ca pământul să se fi născut.
Lucrătorii în Lumină sunt suflete care au trăit multe, multe vieţi în aceste alte planuri, înainte de a se fi încarnat pe pământ. Aceasta este ceea ce îi distinge de “sufletele pământ”, aşa cum noi le vom numi pentru motive de convenienţă. Sufletele Pământ sunt suflete care s-au încarnat în corpuri fizice pe pământ relativ devreme în dezvoltarea lor ca unităţi individualizate de conştiinţă. S-ar putea spune că şi-au început ciclul lor de viaţă pe pământ, când sufletele lor erau în stadiul copilăriei. În acel moment, sufletele Lucrătorilor în Lumină erau deja “crescute.” Ei au trecut prin multe experienţe deja şi tipul de relaţie pe care îl au cu sufletele pământ poate fi asemănat cu cel de părinte -copil.
Dezvoltarea vieţii şi conştiinţei pe pământ
Pe pământ, evoluţia formelor de viaţă a fost strâns legată de dezvoltarea interioară a sufletelor pământ. Deşi nici un suflet nu este ataşat la o planetă în mod special, despre sufletele pământ se poate spune că sunt native ale planetei voastre. Acest lucru se datorează faptului că creşterea şi expansiunea lor aproape coincide cu proliferarea formelor de viaţă pe pământ.
Când se nasc unităţi individuale de conştiinţă , ele sunt oarecum similare cu celulele fizice simple în ceea ce priveşte structura şi posibilităţile. Ca şi celulele individuale au o structură relativ simplă, mişcările interioare ale unei conştiinţe nou-născute sunt transparente. Nu există multă diferenţiere în ele. Există o lume de posibilităţi la picioarele lor, atât fizică, cât şi spirituală. Dezvoltarea de la o unitate nou-născută de conştiinţă la un tip de conştiinţă care este auto-reflexivă şi capabilă de a observa şi de a reacţiona la mediul său, poate fi aproximativ comparată cu evoluţia de la un organism unicelular la un organism viu ,complex , care interacţionează cu mediul său în mai multe moduri.
Aici comparăm dezvoltarea conştiinţei sufletului cu dezvoltarea biologică a vieţii şi facem acest lucru, nu doar prin intermediul metaforei. De fapt, dezvoltarea biologică a vieţii , aşa cum a avut loc pe pământ , ar trebui să fie privită pe fundalul unei nevoi spirituale legată de explorare şi experienţă din partea sufletelor pământ. Această nevoie sau dorinţă de explorare a dat naştere la bogata varietate de forme de viaţă pe pământ. Aşa cum am mai spus, creaţia este întotdeauna rezultatul unei mişcări interioare a conştiinţei. Deşi teoria evoluţionistă îmbrăţişată în prezent de ştiinţa voastră, descrie în mod corect dezvoltarea unor forme de viaţă de pe planeta voastră, într-o oarecare măsură ea ratează complet impulsul interior, “ascuns” în spatele acestui proces profund creator. Proliferarea formelor de viaţă pe pământ a fost urmarea mişcărilor interioare de la nivelul sufletului. Ca întotdeauna, spiritul precede şi creează materia.
La început, sufletele pământ au fost întrupate în cele mai rudimentare forme fizice de sine: organisme unicelulare. După o perioadă, când au câştigat experienţă şi au integrat-o în conştiinţa lor, a fost nevoie de mijloace mai complexe de exprimare fizică. Acestea sunt formele mai complexe de viaţă ce s-au propulsat în fiinţă. Conştiinţa care a creat forme fizice care să răspundă nevoilor interne şi dorinţelor sufletelor pământ , a fost conştiinţa colectivă primară de pe pământ .
Formarea de noi specii şi încarnarea sufletelor pământ în membri individuali ai acestor specii, reprezintă o mare experienţă de viaţă şi conştiinţă. Deşi evoluţia este conştiinţă-condusă, ea nu este condusă de accidente sau incidente, nu trebuie să urmeze o linie predestinată de dezvoltare. Acest lucru se datorează faptului că conştiinţa însăşi este liberă şi imprevizibilă.
Sufletele pământ au experimentat tot felul de forme de viaţă animală. Ele au locuit mai multe tipuri de corpuri fizice în regnul animal, dar nu toate au experienţă pe aceeaşi linie de dezvoltare. Calea de dezvoltare a sufletului este mult mai fantezistă şi aventuroasă decât presupuneţi. Nu există legi superioare sau exterioare vouă. Voi sunteţi legea pentru voi. Deci, de exemplu, dacă aveţi dorinţa de a experimenta viaţa din punctul de vedere al unei maimuţe, s-ar putea ca la un moment dat, în timp, să vă găsiţi trăind în corpul unei maimuţe începând fie de la naştere, fie ca un vizitator temporar. Sufletul, în special sufletul tânăr, caută experienţă şi exprimare. Acest îndemn de a explora este cauza pentru diversitatea de forme de viaţă care a înflorit pe pământ.
În cadrul acestui mare experiment de viaţă, naşterea formei de viaţă umane a marcat începutul unei etape importante în dezvoltarea conştiinţei suflet de pe pământ. Înainte de a explica aceasta în detaliu, vom discuta mai întâi stadiile de dezvoltare ale sufletului interior, în general.
Evoluţia conştiinţei : copilărie, maturitate, bătrâneţe
Dacă ne uităm la dezvoltarea conştiinţei sufletului ,după ce s-a născut ca o unitate individuală, ea trece aproximativ prin trei stadii lăuntrice. Aceste stadii există independent de particularităţile planului realităţii (planetă, dimensiune, sistem stelar) în care conştiinţa alege să sălăşluiască sau să experimenteze.
1) Stadiul inocenţei (paradis)
2) Stadiul ego-ului (“păcat”)
3) Stadiul “celei de- a doua inocenţe ” (iluminare)
Metaforic, aceste stadii se pot compara cu copilăria, maturitatea şi bătrâneţea.
După ce sufletele se nasc ca unităţi individuale de conştiinţă, ele părăsesc starea oceanică de unitate pe care şi-o amintesc ca binecuvântată şi complet sigură. Ele merg apoi să exploreze realitatea într-un mod cu totul nou. Cresc încet, conştiente de ele însele şi de modul în care sunt unice în comparaţie cu tovarăşele lor de călătorie. Sunt foarte receptive şi sensibile în acest stadiu, ca un copil care se uită la lume cu ochii larg deschişi, exprimându-şi curiozitatea şi inocenţa.
Această etapă poate fi numită paradisiacă, deoarece experienţa de unitate şi de siguranţă este încă proaspătă în memoria sufletelor nou-născute. Ele încă sunt aproape de casă şi nu pun la îndoială dreptul lor de a fi cine sunt.
În timp ce călătoria lor continuă, memoria originii dispare pe măsură ce ele se cufundă în diferite tipuri de experienţe. Totul este nou la început şi în stadiul copiăriei totul este absorbit în mod nediferenţiat. O nouă etapă apare atunci când sufletul tânăr începe să se experimenteze pe sine însuşi ca punct focal al lumii sale. Apoi începe să realizeze că chiar există un astfel de lucru ca “eu” şi “altele”, şi începe să experimenteze modul în care-şi poate influenţa mediul în care acţionează. Însăşi noţiunea de a face ceva care decurge din propria-ţi conştiinţă este nou. Înainte de asta a existat o mai mult sau mai puţin pasivă decizie în ceea ce priveşte urmarea fluxurilor. Acum în suflet există un sentiment crescând în ceea ce priveşte puterea sa de a exercita o influenţă asupra a ceea ce experimentează.
Acesta este începutul etapei ego-ului.
Ego-ul reprezenta iniţial capacitatea de a vă utiliza voinţa pentru a afecta lumea exterioară. Vă rugăm să reţineţi că la origine, funcţia ego-ului a fost pur şi simplu de a permite sufletului să se experimenteze pe deplin ca o entitate separată. Aceasta este o dezvoltare naturală şi pozitivă în evoluţia sufletului. Ego-ul nu este “rău” în sine. Cu toate acestea, tinde să fie expansiv sau agresiv. Atunci când sufletul nou-născutului îşi descoperă capacitatea de a-şi influenţa mediul, acesta se îndrăgosteşte de ego-ul său. Îngropată adânc în memorie, există încă o amintire dureroasă în sufletul acum matur; îşi aminteşte casa, îşi aminteşte paradisul pierdut. Ego-ul pare să aibă un răspuns la această durere, la acest dor de casă, pare capabil să permită sufletului să obţină, în mod activ , o conexiune la realitate. Astfel intoxică sufletul încă tânăr cu iluzia puterii.
Dacă a existat vreodată o cădere de la har sau o cădere din paradis, aceasta a fost : ademenirea conştiinţei sufletului tânăr de posibilităţile ego-ului prin promiterea puterii. Cu toate acestea, scopul însuşi al conştiinţei, fiind născută ca suflet individual, este de a explora, de a experimenta tot ceea ce este: şi paradisul la fel ca şi iadul,şi inocenţa la fel ca şi “păcatul”. Deci căderea din paradis nu a fost un “drum greşit.” Nu există nici o vinovăţie ataşată la aceasta, în afara cazului în care voi credeţi că este. Nimeni nu vă învinovăţeşte în afară de voi.
Când sufletul tânăr devine matur, există o schimbare la un “eu-punct central” ca mod de a urmări şi experimenta lucrurile cu care se confruntă. Iluzia puterii adânceşte separarea dintre suflete în loc să întărească conectarea lor. Din această cauză, singurătatea şi un sentiment de înstrăinare îşi fac apariţia în adâncul sufletului. Deşi nu este conştient de asta, sufletul devine un luptător, un războinic pentru putere. Puterea pare a fi singurul lucru care destinde mintea – pentru un timp.
Am distins astfel a treia etapă în dezvoltarea conştiinţei sufletului : etapa de iluminare, ” a doua inocenţă ” sau bătrâneţea. Vom avea multe de spus mai târziu în această serie despre această etapă şi, în special despre tranziţia de la a doua la a treia etapă. Acum ne vom întoarce la povestea noastră despre sufletele pământ şi vom clarifica modul în care trezirea la stadiul de ego se potriveşte cu apariţia fiinţelor umane pe pământ.
Sufletele pământ intră în etapa ego-ului; apariţia fiinţelor umane pe pământ
Stadiul în care sufletele pământ au experimentat viaţa ca plante şi animale a coincis cu etapa de inocenţă sau paradisiacă la nivel interior. Viaţa a înflorit pe pământ sub îndrumarea şi protecţia fiinţelor spirituale din tărâmurile angelice şi Device. (Devaşii lucrează la nivel eteric, adică mai aproape de lumea fizică decât îngerii). Corpurile eterice ale plantelor şi animalelor au fost în mod egal receptive la îngrijirea şi hrănirea de către energiile materne din tărâmul angelic şi Devic. Ele nu aveau tendinţa să “se elibereze ” sau să plece să-şi găsească modul lor propriu de a face lucrurile. Exista încă un mare sentiment de unitate şi armonie între toate existenţele vii.
Apariţia omului-maimuţă, însă, a marcat un punct de transformare în dezvoltarea conştiinţei. În mod hotărâtor, prin mersul biped, în poziţie verticală şi prin dezvoltarea creierului, conştiinţa care se află în omul maimuţă începe să aibă un control mai bun asupra mediului său. Conştiinţa întrupată într-un antropoid începe să experimenteze cum este să aibă mai mult control asupra mediului din imediata sa apropiere. Începe să-şi descopere propria putere, propria capacitate de a-şi influenţa mediul. A început astfel să-şi experimenteze liberul arbitru.
Această evoluţie nu a fost întâmplătoare. A fost răspunsul la o nevoie interioară simţită de sufletele pământ, o nevoie de a explora individualităţi la nivele mai profunde decât înainte. Creşterea conştiinţei de sine a sufletelor pământ a pregătit scena pentru apariţia, în termeni biologici a omului, fiinţa umană pe care o ştim.
Când sufletele pământ au fost pregătite să intre în stadiul ego-ului, prin crearea omului s-a permis acestor suflete să experimenteze o formă de viaţă cu liber arbitru. Au fost înzestrate, de asemenea, cu o mai bună conştientizare de “eu”, spre deosebire de “altul”. Cu aceasta, scena a fost pregătită pentru eventualele conflicte dintre ” interesul meu” şi “interesul tău”, “dorinţa mea” şi “dorinţa ta”. Individualitatea a fost separată de la unitatea de sine, de la ordinea naturală de ” a da şi a primi “, pentru a afla ce alte căi au devenit posibile. Acest moment a marcat “sfârşitul paradisului” pe pământ, dar vă rugăm să nu concepeţi acest lucru ca pe un eveniment tragic, ci ca pe un proces natural, ca şi anotimpurile anului vostru. A fost o schimbare naturală de evenimente pentru a vă permite, în cele din urmă , să puteţi echilibra divinitatea şi individualitatea în interiorul fiinţei voastre.
Atunci când conştiinţa sufletului pământ a intrat în etapa ego-ului şi a început să exploreze “existenţa umană”, fiinţele Device şi angelice încet s-au retras din scenă. Este în însăşi natura acestor forţe să respecte liberul arbitru al tuturor energiilor pe care le întâlnesc. Ele nu-şi vor exercita influenţa lor neinvitate. Deci, conştiinţa ego-ului a fost eliberată şi sufletele pământ s-au familiarizat cu toate privilegiile şi dezavantajele puterii. Aceasta a afectat, de asemenea, regnul vegetal şi animal. S-ar putea spune că această energie războinică, în curs de dezvoltare, a fost parţial absorbită de aceste tărâmuri non-umane, creând un sentiment de harababură în cadrul lor. Acesta este încă prezent şi astăzi.
Cînd sufletele pământ au râvnit noi spaţii de experienţă, aceasta le-a făcut receptive la influenţe exterioare noi. Aici vrem să atragem atenţia în mod special la tipurile de influenţe extraterestre, galactice care au afectat foarte mult sufletele pământ mature, dar încă tinere. În acest moment al poveştii noastre, au intrat în scenă sufletele pe care le-am numit sufletele Lucrătorilor în Lumină .
Influenţele galactice asupra omului şi pământului
Când vorbim de influenţe galactice sau extraterestre, ne referim la influenţele energiilor colective asociate cu energiile anumitor sisteme de stele, stele sau planete. În univers, există multe nivele sau dimensiuni ale existenţei. O planetă sau o stea poate exista în diferite dimensiuni, variind de la materie mai densă, la dimensiuni mai eterice. În general, comunităţile galactice care au influenţat sufletele pământ au existat într-o realitate mai puţin “densă” sau materială decât există pe pământ.
Tărâmurile galactice erau locuite de suflete mature care s-au născut cu mult înainte de sufletele pământ care erau suflete tinere şi erau în primul lor stadiu de ego. Când pământul a început să fie populat de tot felul de forme de viaţă şi în cele din urmă de fiinţe umane, tărâmurile extraterestre au început să privească această dezvoltare cu mare interes. Diversitatea şi abundenţa de forme de viaţă a atras atenţia lor. Ele au simţit că aici se întâmplă ceva special .
Între diferitele comunităţi galactice au avut loc o mulţime de lupte şi bătălii pentru o lungă perioadă de timp. Acest lucru a fost un fenomen natural, într-un anumit sens, deoarece conştiinţa sufletelor implicate avea nevoie de luptă pentru a afla totul despre eu-centru şi putere. Ei exploraseră deja funcţionarea ego-ului şi “au progresat “, devenind foarte abili în manipularea conştiinţei. Ei au devenit experţi în subordonarea altor suflete, sau comunităţi de suflete, regulilor lor prin metode psihice subtile sau mai puţin subtile.
Interesul pe care comunităţile galactice l-au avut în ceea ce priveşte pământul a fost în principal egocentric. Ei au simţit oportunitatea de a-şi exercita aici influenţa în moduri noi şi puternice. S-ar putea spune că în acel moment, luptele intergalactice erau într-un punct mort. Atunci când se luptă unul cu altul din nou şi din nou, după un timp se va ajunge la un fel de echilibru, o divizare pe zone de putere, ca să spunem aşa. Fiecare parte implicată ştie la fel de bine unde există şi unde nu există loc de a acţiona. Astfel situaţia a ajuns într-un impas şi inamicii galactici au sperat la noi oportunităţi pe pământ. Ei sperau că pământul va putea oferi o scenă pentru reînnoirea luptei şi ieşirea din impas.
Modul în care comunităţile galactice au căutat să-şi exercite influenţa lor pe pământ , a fost prin manipularea conştiinţei sufletelor pământ. Sufletele pământ au fost deosebit de receptive la influenţa lor atunci când au intrat în etapa ego-ului. Înainte de acest stadiu, ele au fost imune la orice influenţă de putere din afară pentru că ele însele nu aveau înclinaţia de a-şi exercita puterea. Eşti imun la agresiune şi putere atunci când nu există nimic în tine la care aceste energii să se poată ataşa. Deci, energiile galactice nu au putut accesa sufletul, conştiinţa pământ, înainte ca aceste suflete să decidă ele însele să exploreze energia puterii.
Trecerea la stadiul ego-ului a făcut sufletele pământ vulnerabile, deoarece, dincolo de intenţia lor de a explora ego-conştiinţa, ele erau încă în mare măsură, inocente şi naive. Deci, nu a fost dificil pentru puterile galactice să-şi impună energiile lor asupra conştiinţei sufletelor pământ. Căile prin care ele au operat, au fost cele de manipulare a conştiinţei sau metodele de control a minţii. Tehnologiile lor au fost foarte sofisticate, ele au folosit în cea mai mare parte metode psihice, nu cu mult diferite de cele de spălare a creierului prin sugestii hipnotice subconştiente. Ele au operat la nivel psihic şi astral, dar au influenţat fiinţele umane până la nivelul material / fizic al organismului. Acestea au influenţat dezvoltarea creierului uman, restrângând gama de experienţe accesibile fiinţelor umane. Ele au stimulat, în principal, modelele de teamă legate de gândire şi emoţii. Frica era deja prezentă în conştiinţa sufletelor pământ ca urmare a suferinţei şi a dorului de casă pe care orice suflet tânăr îl poartă în interiorul lui. Puterile galactice au luat această teamă existentă ca punct de plecare în planul lor, pentru a mări şi mai mult energiile de frică şi supunere în mintea şi planul emoţional al sufletelor pământ. Aceasta le-a permis să controleze conştiinţa umană.
Ulterior, războinicii galactici au încercat să-şi învingă vechii duşmani prin fiinţa umană. Lupta pentru putere asupra omenirii a fost o luptă între duşmani galactici vechi care au folosit fiinţele umane ca marionete, ca oameni de paie .
Timida încercare a sufletelor pământ către individualitate şi autonomie a fost înăbuşită în faşă prin această intervenţie violentă, acest război pentru inima umanităţii. Cu toate acestea, intervenienţii galactici nu le pot lua cu adevărat libertatea sufletelor lor. Cu toată această masivă influenţă extraterestră, esenţa divină a fiecărui individ suflet-conştiinţă a rămas indestructibilă. Sufletul nu poate fi distrus, deşi natura sa divină şi liberă poate fi mascată pentru o lungă perioadă de timp. Acest lucru se referă la faptul că puterea nu este, în cele din urmă, reală. Puterea întotdeauna realizează la sfârşit adevărul despre iluziile de frică şi ignoranţă. Ea poate doar ascunde şi tăinui lucruri, ea nu poate crea sau distruge cu adevărat ceva.
Mai mult decât atât, acest autentic atac asupra sufletelor pământ nu a adus numai întuneric pe pământ. Acesta a iniţiat, în mod neintenţionat , o schimbare profundă în conştiinţa războinicilor galactici, o cotitură spre următoarea etapă de conştiinţă: ” A doua inocenţă ” sau Iluminarea.
Rădăcinile galactice ale sufletelor Lucrătorilor în Lumină
Ce legătură are noţiunea de suflet a Lucrătorilor în Lumină, cu această istorie? Înainte de a veni pe pământ pentru a se întrupa în corpuri umane, sufletele Lucrătorilor în Lumină au locuit în mai multe sisteme stelare pentru o lungă perioadă de timp. În ceea ce priveşte cele trei etape de dezvoltare a conştiinţei,ele au petrecut o mare parte din maturizarea lor acolo şi se află în stadiul în care au explorat ego-conştiinţa şi toate tentaţiile puterii ce izvorăsc din aceasta. A fost etapa în care au explorat întunericul şi în care au abuzat foarte mult de puterea lor.
În această etapă galactică, Lucrătorii în Lumină au fost co-creatori ai fiinţei umane aşa cum ea s-a dezvoltat. La fel ca alte forţe galactice, au avut intenţia de a folosi omul ca pe o marionetă pentru a câştiga poziţia dominantă în alte părţi ale universului. Sunt greu de explicat tehnicile pe care puterile galactice le folosesc în bătăliile lor, deoarece acestea nu se potrivesc cu nimic din lumea voastră, cel puţin în modul în care ei le-au perfecţionat. În esenţă, tehnologia războinică galactică s-a bazat pe o ştiinţă non-materialistă a energiei. Ei cunoşteau puterea psihicului şi ştiau că conştiinţa crează realitatea fizică. Metafizica lor a fost mai adecvată decât punctul de vedere materialist pe care oamenii voştri de ştiinţă îl îmbrăţişează. Pentru că ştiinţa voastră consacrată concepe conştiinţa mai degrabă ca un rezultat al proceselor materiale, în loc să o conceapă invers, aceasta nu poate fi pătrunsă de puterile creative şi cauzale ale minţii.
La vârsta de Cro-Magnon, sufletele Lucrătorilor în Lumină au interferat cu dezvoltarea naturală a omului la nivel genetic. Trebuie să concepem această intervenţie genetică ca un proces de manipulare de sus în jos; au imprimat creierul uman / conştiinţa cu forme de gândire speciale, care au afectat structura fizică, celulară a organismului. Efectul acestor implanturi mentale a fost că în creierul uman au fost instalate elemente robotice, mecanice, care au diminuat în parte energia naturală şi conştiinţa de sine a fiinţei umane. A fost un implant artificial care l-a transformat pe om într-un instrument potrivit pentru atingerea obiectivelor strategice extraterestre.
Prin amestecul în acest fel în dezvoltarea vieţii pe pământ, sufletele Lucrătorilor în Lumină au încălcat cursul natural al lucrurilor. Ele nu au respectat integritatea sufletelor pământ care se aflau în evoluţie ca specie umană. Într-un fel le-au furat dreptul la libera lor alegere nou dobândită .
Există o regulă prin care nimeni nu poate răpi nici unui suflet libera alegere , aşa cum am arătat la sfârşitul ultimului paragraf. Cu toate acestea, în termeni practici, din cauza superiorităţii extraterestre la toate nivelurile, sufletele pământ şi-au pierdut simţul de auto-determinare într-o măsură importantă. Lucrătorii în Lumină au privit fiinţele umane ca pe nişte instrumente, ca lucruri care în primul rând să îi ajute să îşi realizeze scopul lor. În această etapă nu au fost gata să respecte viaţa ca valoare în sine. Ei nu au recunoscut în “celălalt” (duşmanii sau sclavii lor), un suflet viu ca ei.
Acum nu are nici un sens de a emite judecăţi pe această temă, deoarece totul este parte dintr-o dezvoltare mai mare şi mai profundă în conştiinţă. La nivelul cel mai profund nu există nici o vină, doar libera alegere. Nu există victime, nici agresori, în cele din urmă există doar experienţă.
Voi, suflete a Lucrătorilor în Lumină care aţi folosit odinioară aceste mijloace întunecate de opresiune, v-aţi judecat foarte aspru pentru faptele voastre după aceea. Chiar şi acum aveţi un profund sentiment de vinovăţie în interiorul vostru, de care sunteţi parţial conştienţi mai ales când aveţi sentimentul că nu sunteţi suficient de buni în orice aţi face. Acest sentiment provine de la o interpretare greşită.
Este important să înţelegem că “Lucrătorii în Lumină” nu sunt ceva ce pur şi simplu sunt sau nu sunt. Este ceva ce devii, intrând pe calea călătoriei si experienţei: experimentezi şi lumină şi întuneric. Devenind lumină şi întuneric. Dacă am vrea să vă numim, v- am numi suflete Christice în loc de Lucrători în Lumină.
Aţi avut vreodată experienţa în care o greşeală pe care aţi făcut-o, a schimbat lucrurile în cele din urmă în mod pozitiv şi neaşteptat? Ceva similar s-a întâmplat ca urmare a interferenţei galactice cu pământul şi umanitatea. În procesul de imprimare a sufletelor pământ cu energiile lor, forţele galactice au creat de fapt un mare creuzet de influenţe pe pământ. S-ar putea spune că elementele războinice din diferite suflete galactice au fost implantate în cadrul umanităţii ca o cursă, forţând astfel fiinţa umană să găsească o modalitate să le unească sau să le aducă la o coexistenţă paşnică. Deşi această interferare a complicat straşnic călătoria sufletelor pământ, ea a creat în cele din urmă cea mai bună şansă pentru un progres pozitiv, o cale de ieşire din impas în situaţia în care au ajuns conflictele galactice.
Amintiţi-vă, toate lucrurile sunt interconectate. Există un nivel la care sufletele pământ şi sufletele galactice au fost şi sunt conduse de aceeaşi intenţie. Acesta este nivelul angelic. Fiecare suflet este un înger în esenţă. La nivel angelic, atât războinicii galactici cât şi sufletele pământ au consimţit să ia parte la drama cosmică schiţată mai sus.
Interferenţa galactică nu numai că a “ajutat” pământul să devină creuzetul care a fost destinat să fie, a marcat, de asemenea, începutul unui nou tip de conştiinţă în cadrul războinicilor galactici. În moduri neprevăzute aceasta a marcat sfârşitul etapei ego-ului, sfârşitul maturităţii pentru ei, şi începutul a ceva nou.
Sfârşitul etapei ego-ului pentru Lucrătorii în Lumină
Războaiele intergalatice ajunseseră în mare impas înainte ca pământul să intre în joc. Când bătălia a fost reluată pe pământ, ea a fost de fapt mutată pe pământ. Prin acest transfer, ceva a început să se schimbe în conştiinţa galactică. Timpul războaielor galactice a luat sfârşit.
Deşi au rămas implicate activ în ceea ce priveşte umanitatea şi pământul, sufletele galactice s-au retras încet în rolul de observator. În acest rol, ele au început să simtă un tip special de oboseală în interiorul fiinţei lor; au simţit un fel de pustiire interioară, un gol interior. Deşi luptele şi bătăliile au continuat, acestea nu le-au mai fascinat la fel de mult ca şi în trecut. Ele au început să-şi pună tot felul de întrebări filozofice cum ar fi: Care este sensul vieţii mele, de ce mă lupt tot timpul; mă poate face puterea fericit cu adevărat ? Prin ridicarea acestor întrebări dezgustul lor faţă de război a crescut puternic.
Războinicii galactici au ajuns treptat la sfârşitul etapei ego-ului lor. Ei au transferat, fără să-şi dea seama, energia înclinată către luptă a ego-ului şi zbuciumul puterii pe pământ, un loc care a fost deschis energetic la această energie. Sufletele umane erau în acel moment în punctul lor de plecare pentru a explora etapa ego-ului şi conştiinţei.
În conştiinţa războinicilor galactici s-a creat un anumit spaţiu: un spaţiu al îndoielii. Un spaţiu de reflecţie. Ei au intrat într-o fază de transformare pe care o vom descrie prin următorii paşi distinctivi :
1. A fi nemulţumiţi de ceea ce conştiinţa bazată pe ego are să ofere, dorind ”altceva”: începutul sfârşitului
2. A deveni conştienţi de legăturile conştiinţei bazate pe ego, recunoscând şi realizând emoţiile şi gândurile care o însoţesc: mijlocul sfârşitului.
3. A lăsa să moară vechile energii bazate pe ego din interiorul vostru, lepădând coconul, devenind noul vostru sine: sfârşitul sfârşitului.
4. Trezirea în interiorul vostru a unei conştiinţe bazate pe inimă, a unei conştiinţe motivate de iubire şi de libertate; ajutorul dat altora pentru a face tranziţia.
Aceşti patru paşi marchează trecerea de la conştiinţa bazată pe ego la conştiinţa bazată pe inimă. Vă rugăm să reţineţi că atât pământul şi umanitatea cât şi tărâmurile galactice trec prin această etapă, doar că nu o fac simultan.
Planeta Pământ este acum la pasul 3. Lucrători în Lumină, mulţi dintre voi sunteţi de asemenea la pasul 3, în ton cu procesul interior al pământului. Unii dintre voi încă se mai luptă cu pasul 2, şi există unii care au ajuns la pasul 4, gustând deliciile fericirii sincere şi inspiraţiei.
Cu toate acestea, mare parte din umanitate nu doreşte să se elibereze de conştiinţa bazată pe ego. Ei nu au făcut încă pasul 1 al fazei de tranziţie. Acest lucru nu este ceva ce trebuie judecat, criticat sau să vă întristeze. Încercaţi să-l vedeţi ca pe un proces natural, cum ar fi creşterea unei plante. Nu judeca floarea pentru că este doar un boboc în loc să fie în plină înflorire. Încercaţi să-l vedeţi în această lumină. Emiterea de judecăţi morale cu privire la efectele distructive ale conştiinţei bazate pe ego în lumea voastră se bazează pe lipsa de introspecţie în dinamica spirituală. Mai mult decât atât, vă slăbeşte energia de vreme ce uneori simţiţi furie şi frustrare când vă uitaţi la ştiri sau citiţi ziarele şi nu puteţi transforma aceste sentimente în ceva constructiv. Pur şi simplu vă epuizează şi vă scade nivelul propriu de vibraţie. Încercaţi în mod intuitiv să vedeţi semnificaţia în conştiinţa colectivă a lucrurilor pe care tocmai le-aţi citit sau văzut în mass-media.
Nu are nici un rost să încercaţi să schimbaţi sufletele care sunt încă captive în realitatea conştiinţei bazate pe ego. Ele nu vor ”ajutorul” vostru deoarece ele nu sunt încă deschise la energiile bazate pe inimă, energii pe care voi- Lucrătorii în Lumină- doriţi să le împărtăşiţi cu ele. Chiar dacă vi se pare că ar avea nevoie de ajutor, atâta timp cât ele nu îl doresc, ele nici nu au nevoie de el. Este chiar atât de simplu.
Lucrătorii în Lumină sunt foarte dornici să ofere ajutor, dar ei îşi pierd adesea puterea de discernământ în acest domeniu. Aceasta duce la o risipă de energie şi poate duce la îndoială de sine şi dezamăgire din partea Lucrătorilor în Lumină. Vă rugăm să vă folosiţi puterea discernământului aici, deoarece dorinţa de a ajuta poate deveni o capcană tragică pentru Lucrătorii în Lumină, o capcană care să-i împiedice să-şi completeze cu adevărat pasul 3 al tranziţiei.
Vom termina acum cu descrierea noastră a Lucrătorilor în Lumină şi a sfârşitului etapei ego-ului lor. Aşa cum am spus, la acea dată voi, printre alte imperii galactice, aţi interferat cu umanitatea atunci când omul modern lua formă. Când aţi început să vă jucaţi din ce în ce mai mult rolul de observator, aţi obosit să vă mai luptaţi.
Puterea pe care aţi deţinut-o pentru atât de mult timp, a ajuns să vă domine şi a anihilat calităţile unice şi individuale a ceea ce a dominat. Deci, nimic nou nu putea intra în realitatea voastră. Aţi ucis tot ce a fost ”altul”. Acest mod de a proceda a făcut realitatea voastră statică şi previzibilă după o vreme. Când aţi devenit conştienţi de golul produs în voi de lupta pentru putere, conştiinţa voastră s-a deschis la noi posibilităţi. A apărut o dorinţă pentru ”altceva”.
Aţi completat pasul 1 al tranziţiei spre o conştiinţă bazată pe inimă. Energiile ego-ului, care au avut frâu liber pentru eoni, s-au diminuat şi au permis un spaţiu pentru ”altceva”. În inimile voastre o nouă energie s-a trezit, ca o floare gingaşă. O voce subtilă şi domoală a început să vă vorbească despre ”acasă”, un loc pe care l-aţi cunoscut odată, dar pe care l-aţi pierdut pe parcursul călătoriei voastre. Aţi simţit dorul de casă în voi.
La fel ca sufletele pământ, şi voi aţi experimentat odată starea oceanică de unitate din care se naşte fiecare suflet. Aţi evoluat treptat din acest ocean ca unităţi individuale de conştiinţă. Ca aceste ”mici suflete”, aţi avut o mare poftă de a explora, dar purtând în voi în acelaşi timp memoria dureroasă a paradisului ce l-aţi lăsat în urmă.
Odată ce aţi intrat în etapa conştiinţei bazate pe ego, mai târziu, această durere a rămas încă în voi. Ceea ce în esenţă aţi încercat să faceţi, a fost să umpleţi acest gol din inima voastră cu putere. V-aţi căutat implinirea jucându-vă de-a lupta şi cucerirea.
Puterea este energia care se opune cel mai tare unităţii. Prin exercitarea puterii te izolezi singur de ”ceilalţi”. Prin lupta pentru putere te distanţezi chiar mai mult de casă: conştiinţa unităţii. De fapt, puterea vă duce departe de casă în loc să vă aducă mai aproape de ea, a ascuns-o de voi pentru o lungă perioadă de timp, deoarece puterea este puternic întreţesută cu iluzia. Puterea îşi poate ascunde cu uşurinţă adevărata faţă unui suflet naiv şi lipsit de experienţă. Puterea creează iluzia de abundenţă, împlinire, recunoaştere şi chiar dragoste. Stadiul ego-ului este o etapă de explorare neîngrădită a sferei de acţiune a puterii: a câştigului, a pierderii, a luptei, a dominaţiei, a manipulării, de a fi agresorul fiind şi victima.
La nivel interior, sufletul se simte sfâşiat în timpul acestei etape. Etapa de ego presupune un atac asupra integrităţii sufletului. Prin integritate ne referim la unitatea şi integritatea fizică a sufletului. La intrarea în stadiul conştiinţei bazate pe ego, sufletul ajunge într-o stare de schizofrenie; îşi pierde inocenţa. Pe de o parte sufletul se luptă şi cucereşte, pe de altă parte, el îşi dă seama că este greşit să rănească sau să distrugă alte fiinţe vii. Aceasta nu este atât de rău potrivit unor legi sau judecăţi obiective. Dar sufletul în subconştient îşi dă seama că ceea ce face se opune cumva propriei sale naturi divine. Este în natura şi esenţa sa divină să creeze şi să dea viaţă. Atunci când sufletul operează dintr-o dorinţă de putere personală apare un sentiment adânc de vinovăţie. Din nou, nu există nici un verdict extern de suflet care să îl proclame a fi vinovat. Sufletul singur îşi dă seama că îşi pierde inocenţa şi puritatea. În timp ce în afară sufletul urmăreşte puterea, pe dinăuntru îl roade un sentiment crescând de nevrednicie.
Stadiul conştiinţei bazate pe ego este un stadiu natural în călătoria sufletului. De fapt, el implică explorarea completă a unui aspect al sufletului şi anume: voinţa. Voinţa sufletului constituie puntea de legătură dintre interior şi lumea exterioară. Voinţa este acea parte din voi care concentrează energia sufletului vostru în lumea materială. Voinţa poate fi inspirată de dorinţa de putere sau de dorinţa de unitate. Acest lucru depinde de starea voastră de conştientizare interioară. Când un suflet ajunge la sfârşitul etapei ego-ului, voinţa devine tot mai mult o prelungire a inimii. Ego-ul sau voinţa personală nu sunt distruse, dar ele curg în concordanţă cu înţelepciunea şi cu inspiraţia inimii. În acest moment , ego-ul acceptă cu bucurie inima drept ghidul său spiritual. Integritatea naturală a sufletului este restabilită.
Când voi, sufletele Lucrători în Lumină, aţi ajuns în stadiul 2 de tranziţie de la conştiinţa bazată pe ego la conştiinţa bazată pe inimă, aţi simţit dorinţa sinceră de a corecta ce aţi făcut greşit pe pământ. V-aţi dat seama că aţi tratat incorect fiinţele umane ce trăiesc pe pământ şi că aţi împiedicat libera exprimare şi dezvoltare a sufletelor pământ. V-aţi dat seama că aţi violat viaţa însăşi prin încercarea de a o manipula şi de a o controla în funcţie de nevoile voastre. Aţi vrut să eliberaţi fiinţele umane din lanţurile fricii şi limitările care au adus mult întuneric în viaţa lor, şi aţi considerat că cel mai bine aţi putea realiza acest lucru prin încarnarea în corpuri umane. Deci, v-aţi încarnat în corpuri umane, al căror tipar energetic a fost parţial creat de voi, în scopul de a transforma creaţiile voastre din interior. Sufletele care au mers pe pământ cu această misiune au intenţionat să răspândească lumina în propriile lor creaţii manipulate.
Prin urmare, ele sunt numite Lucrători în Lumină. Aţi luat decizia de a face acest lucru – şi de a deveni implicaţi într-o serie întreagă de vieţi pe pământ – dintr-un nou-născut sentiment de responsabilitate şi, de asemenea, din nevoia sinceră de a lua asupra voastră această povară karmică, pentru că aţi vrut să vă eliberaţi pe deplin de trecut.
© Pamela Kribbe
www.jeshua.net